(VIDEO) Noua maşină electrică de la Tesla, surprinsă pe stradă; Cum se comportă Model 3 în trafic

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Model 3, noua maşină electrică lansată de Tesla săptămâna trecută, a fost văzută pentru prima dată pe stradă, reprezentanţii producătorului auto precizând că inginerii companiei vor testa autovehiculul în trafic în perioada următoare, pentru a descoperi eventuale defecte de proiectare.

Potrivit celor de la Tesla, Model 3 este încă în faza de testare şi mai sunt câteva detalii de pus la punct, astfel încât este posibil ca maşina să mai fie zărită în trafic în perioada următoare, până când intră în producţia de masă.

Business Insider comentează, însă, că aceasta ar putea fi şi o strategie de marketing, pentru a creşte popularitatea noului model, deşi nu s-ar putea spune că maşina duce lipsă de clienţi.

Deşi va intra în fabricaţie abia în 2017, precomenzile pentru noul sedan Model 3 Tesla ajunseseră la 276.000, după primele zile de la prezentarea conceptului. În prezent, producătorul de maşini electrice a strâns peste 325.000 de precomenzi pentru noul model.
[youtube link=”https://youtu.be/rc_J2hi004Q” width=”590″ height=”315″]
CEO-ul Tesla Motors, Elon Musk, anunţa, la lansare, că Model 3 va avea o autonomie de aproximativ 215 mile (346 de kilometri) la o singură încărcare şi un preţ de pornire de 35.000 de dolari, la jumătate faţă de cele două modele vândute în prezent de Tesla, berlina Model S şi crossover-ul Model X, care încep de la 70.000 de dolari.

Musk a explicat că scopul companiei îl reprezintă producerea a aproximativ 500.000 vehicule pe an. În 2015, Tesla a livrat 50.580 de unităţi, majoritatea fiind Model S, care a depăşit Nissan Leaf, devenind cel mai bine vândut vehicul electric din lume.

Model 3 este un element crucial în atingerea obiectivului strategic pe care Tesla şi l-a propus pentru 2020, când ar urma să vândă 500.000 de autovehicule electrice pe an, faţă de doar 50.000 anul trecut. Mai mulţi analişti au estimat că lansarea Model 3 ar putea fi pentru istoria Tesla un moment la fel de important ca şi lansarea iPhone pentru grupul informatic Apple.
[youtube link=”https://youtu.be/16SWVS56aZU” width=”590″ height=”315″]
Cu toate acestea, Model 3 va intra pe piaţa deja aglomerată a automobilelor electrice. Gigantul General Motors Co. va lansa pe piaţă la finele acestui an noul automobil electric Chevrolet Bolt, care, potrivit GM, va avea o autonomie de aproximativ 200 de mile şi un preţ de cost de aproximativ 35.000 de dolari. De asemenea, Nissan Motor Co. pregăteşte o nouă versiune a automobilului electric Leaf care va avea o autonomie sporită la un preţ de cost similar.

În plus, atât Model 3 cât şi celelalte noi vehicule electrice se confruntă cu provocările puse de preţurile reduse la benzină, costurile ridicate cu bateriile şi incertitudinile cu privire la investiţiile în infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...