(VIDEO) Furt în valoare de circa un milion de lei, la Sângera

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un cetăţean al României, în vârstă de 24 ani, a fost reţinut de oamenii legii moldoveni. Bărbatul este suspectat de furt în proporţii deosebit de mari dintr-o locuinţă din comuna Sângera. Prejudiciul ar fi de circa 1 000 000 de lei.

Furtul a fost declarat la poliţie, după ce proprietarul casei care a depistat spargerea. Victima le-a spus oamenilor legii că un individ i-ar fi sustras mai multe ceasuri de mână, bani, bijuterii din aur, monede de colecţie, telefoane mobile, precum şi alte bunuri materiale.

Astfel, ofiţerii de investigaţii l-au reţinut pe principalul suspect, depistând asupra lui câteva obiecte furate din locuinţă. Acesta a recunoscut că a pătruns în casă.

Conform informaţiilor acumulate de poliţie, individul ar fi prietenit cu fiica proprietarului, cunoscând despre existenţa lucrurilor de preţ din locuinţă. Suspectul a reuşit să vândă o parte din bunuri, iar monedele din aur şi câteva ceasuri de mână le-ar fi ascuns la Bucureşti.

Bănuitul a fost reţinut pe un termen de 72 de ore şi este cercetat penal. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 12 ani de închisoare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...