Polițiștii sectorului Rîșcani din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău sunt în căutarea unui bărbat, care a sustras un telefon de model „Wiko Lenny”. Incidentul a avut loc la data de 11 iulie curent, în timp ce acesta se afla la o terasă situată pe bulevardul Moscovei.
În context, a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru furt. Făptașul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de până la 32.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Astfel, persoanele care au recunoscut bărbatul din imagini sunt rugate să informeze neîntârziat poliţia la numerele de telefon: 076 747 311 sau 112. Confidenţialitatea surselor de informare este garantată.
Totodată, Poliţia Capitalei recomandă cetăţenilor să-şi asigure eficient bunurile personale în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor patrimoniale.