Viceminiştrii de Externe ai ţărilor din cadrul Parteneriatului Estic s-au reunit la Varşovia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iulian Groza, a efectuat, în perioada 10-11 aprilie 2014, o vizită de lucru la Varșovia, în vederea participării la reuniunea directorilor politici din cadrul MAE al Poloniei și Suediei cu viceminiștrii Afacerilor Externe din țările Parteneriatului Estic.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul reuniunii s-a făcut schimb de opinii cu privire la ultimele evoluții din regiune și s-au evaluat rezultatele cooperării în cadrul Parteneriatului Estic. De asemenea, a fost analizată oportunitatea extinderii dialogului politic între țările Parteneriatului Estic și UE, în funcție de aspirațiile individuale ale fiecărui partener.

În marja vizitei în Polonia, viceministrul Iulian Groza a participat la o masă rotundă cu experți și formatori de opinie din cadrul Institutului Polonez pentru Afaceri Internaționale (PISM). Evenimentul a fost dedicat agendei de integrare europeană a Republicii Moldova, precum și obiectivelor cheie ale relațiilor cu Uniunea Europeană și alți parteneri internaționali. De asemenea, diplomatul moldovean a vizitat Colegiul Europei de la Natolin, unde s-a întâlnit cu conducerea și studenții Colegiului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...