Vezi care este oraşul preferat al miliardarilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Londra este orașul european preferat de miliardarii din întreaga lume, potrivit unui studiu realizat de compania imobiliară Beauchamp Estates şi firma de consultanţă Dataloft. 67 de miliardari locuind în capitala britanică, faţă de 25 în Paris şi 18 în Geneva, relatează CNBC.

Studiul a luat în considerare valoarea proprietăţilor de lux, stilul de viaţă al miliardarilor şi activele imobiliare deţinute de aceştia în Europa Occidentală.

Reședința din Londra, numită „triunghi de platină”, care cuprinde districtele de lux din Mayfair, Knightsbridge și Belgravia, adăpostește cei mai mulți miliardari. Între cartierele preferate de miliardari se mai află St John’s Woods şi Regent’s Park.

Miliardarii plătesc, de obicei, aproximativ 21,7 milioane de lire sterline (36,1 milioane dolari) pentru un conac la Mayfair, în timp ce proprietăți similare din St John Wood și Regent Park valorează în jur de 22,3 milioane de lire sterline.

În medie, miliardarii tind să deţină patru locuinţe la nivel mondial, din care una de 22,3 milioane de lire în Londra, o casă de vacanţă de 18,6 milioane de lire pe Riviera Franceză şi o alta de 12,1 milioane de lire în Toscana.

Când vine vorba despre alegerea unei proprietăţi imobiliare, principalii factori luaţi în considerare sunt localizarea, mărimea, spaţiul exterior, siguranţa şi designul.

În medie, un miliardar are o avere de 1,79 miliarde de lire, din care 42% în investiţii private, 35% în companii listate la bursă, 18% în numerar, 3% sub formă de proprietăţi imobiliare şi 2% în bunuri de lux, precum yachturi şi avioane private, se arată în raport.

La nivel mondial există peste 2.170 de miliardari, cu o avere netă cumulată de 3.880 miliarde de lire sterline. Dintre aceştia, 60% şi-au constituit averile prin eforturi personale.

Riviera Franceză este preferată de miliardari în privinţa reşedinţelor de pe plajă, în regiune existând 39 astfel de proprietăţi, dar şi pentru apropierea de Grand Prix şi Festivalul de Film de la Cannes.

O casă pe plajă cu şase-şapte dormitoare de pe Riviera Franceză costă în medie 18,6 milioane de lire.

Alte regiuni însorite preferate de miliardari sunt Tel Aviv, în Israel, cu 39 de reşedinţe de miliardari, Toscana, cu 14, şi Grecia şi insulele greceşti, cu 9.

O casă de miliardar din insulele greceşti costă de regulă circa 4,15 milioane de lire.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...