Veste îngrijorătoare pentru omenire: Jumătate din populaţia lumii va fi afectată de caniculă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aproape una dintre trei persoane suferă din cauza valurilor mortale de caniculă, iar procentul riscă să crească astfel încât aproape jumătate din populaţia lumii va fi afectată de căldura extremă până în anul 2.100 chiar dacă nivelul de emisii de gaze cu efect de seră ce stau la baza schimbărilor climaterice va fi redus în mod considerabil, informează Fundaţia Thomson Reuters care citează un studiu publicat luni de o echipă de oameni de ştiinţă din Statele Unite.

În plus, dacă ritmul emisiilor de gaze cu efect de seră se va menţine la nivelul actual, trei din patru persoane din lume vor fi afectate de valurile mortale de caniculă până la sfârşitul secolului, se mai arată în cercetarea publicată în jurnalul „Nature Climate Change”.

„Oamenii vorbesc la timpul viitor despre schimbările climaterice, însă ceea ce am înţeles din această lucrare este că acest lucru se întâmplă deja – şi în mod evident va fi mult mai rău”, susţine Camilo Mora, autorul principal al studiului şi profesor de geografie la Universitatea Manoa din Hawaii.

Potrivit unor exemple ale cercetătorilor, până în anul 2100, oraşul New York riscă să se confrunte cu circa 50 de zile cu temperaturi şi umiditate situate peste pragul la care au fost înregistrate anterior decese. De asemenea, în oraşele din sudul Statelor Unite, precum Orlando şi Houston, valurile mortale de caniculă s-ar putea prelungi pe aproape toată durata verii.

Zonele tropicale, însă, se vor confrunta cu cel mai mare risc. În aceste regiuni temperaturile se situează deja la limita de pericol, iar temperaturile sunt ridicate aproape pe toată perioada anului, nu doar în timpul verii.

Studiul realizat la Universitatea din Hawaii a luat în considerare aproape 2.000 de evenimente mortale survenite începând din anul 1980 şi s-a concentrat pe mai bine de 780 de cazuri bine documentate din 164 de oraşe – de la Londra şi Sydney la Sao Paulo – din 36 de ţări.

Printre aceste evenimente se numără valul de caniculă din Europa din 2003 care a dus la pierderea a aproape 70.000 de vieţi omeneşti, un alt eveniment similar produs în 2010 la Moscova în urma căruia au murit circa 10.000 de persoane şi perioada cu temperaturi foarte ridicate din 1995 din oraşul american Chicago, care a răpus 700 de oameni.

Când căldura şi umiditatea din mediul înconjurător depăşesc temperatura internă a organismului – circa 37 de grade Celsius – corpul persoanei afectate nu reuşeşte să elimine excesul de căldură. Umiditatea crescută scade eficacitatea fenomenului de transpiraţie şi se poate ajunge la o creştere a căldurii corporale ce afectează negativ principalele organe interne, muşchii şi creierul, atrag atenţia oamenii de ştiinţă, mai arată sursa citată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...