Un nou pas în relațiile bilaterale NATO-Rusia. E vizată și Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

NATO și Rusia au făcut, joi, un nou pas în dialogul bilateral, printr-un schimb de informații despre pozițiile militare în Europa de Est, unde este situată și Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la finalul Consiliului NATO-Rusia care a avut loc la nivel de ambasadori, la Bruxelles, informează News.ro.

Aliații și omologul lor rus au abordat problema activităților militare în Europa de Est, „din grijă față de transparență și reducerea riscurilor”, a subliniat secretarul general al NATO.

„În decembrie, am putut să avansăm în aceste domenii. Astăzi, am făcut un nou pas, schimbând informații despre pozițiile noastre militare respective. NATO a prezentat o expunere despre cele patru grupări tactice desfășurate în țările baltice și Polonia. Rusia a susținut o sesiune de informare despre cele trei noi divizii ale sale desfășurate în districtul militar occidental”, a precizat Stoltenberg.

„Această reuniune importantă a abordat subiecte de interes comun. Dialogul nu este simplu, însă îl susținem”, a spus el.

Stoltenberg a precizat că NATO nu şi-a schimbat poziţia faţă de criza ucraineană şi a îndemnat Moscova să aplice acordurile de la Minsk. O reuniune NATO-Ucraina va avea loc azi dimineața.

NATO a desfăşurat mii de militari şi armament greu în Polonia, Estonia, Letonia, Lituania şi în state membre din Europa de Sud-Est, inclusiv în România, într-o încercare de a le oferi asigurări în urma agresiunii ruse în Ucraina.

La rândul ei, Rusia a provocat îngrijorări statelor NATO prin organizarea unor exerciţii militare neanunţate în partea de vest şi apropiindu-se de nave şi aeronave aliate cu avioane de vânătoare, dar şi printr-o propagandă agresivă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...