Iurie Leancă ar putea prelua conducerea MAEIE în Guvernul Filip. Discuțiile sunt pe ultima sută de metri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul Partidului Popular European din Moldova (PPEM), deputatul Iurie Leancă, ar putea prelua în viitorul apropiat funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) în Guvernul Filip. Informația a fost confirmată chiar de fostul premier, care a mai ocupat această funcție din 2010 până în 2013.

Leancă susține că discuțiile pe marginea acestui subiect au început încă în vara anului trecut, atunci când PPEM a semnat un acord de colaborare cu actuala majoritate parlamentară.

Potrivit fostului premier, Republica Moldova are nevoie de un ministru de Externe care „să fie tratat cu seriozitate” peste hotare, iar dânsul s-ar potrivi perfect.

„Cei din afară te tratează cu seriozitate, dacă și în interiorul țării ai pondere. Asta e rețeta pentru a fi un ministru de succes în afara țării. Anumite discuții am avut (privind numirea la MAEIE n.r.), dar încă nu au fost finalizate. Ultima dată am discutat despre asta câteva săptămâni în urmă. Sper că în curând discuțiile se vor finaliza, pentru că timpul se scurge foarte repede”, a declarat Leancă în cadrul emisiunii „Important” de la TVC 21, citat de Ziarul Național.

În cadrul aceleiași emisiuni, Leancă a dezvăluit că acum jumătate de an i s-a propus funcția de vicepreședinte al Parlamentului, dar a refuzat pentru că nu este interesat de acest post.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...