Un jurnalist a rămas fără acreditare în Parlament, după ce i-a adresat o întrebare speakerului Candu

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Serviciul de securitate al Parlamentului i-a retras acreditarea unui jurnalist de la portalul Newsmaker pentru că „a părăsit locul special amenajat pentru presă” și a intrat în sala de ședințe a Legislativului.

Jurnalistul a rămas fără acreditare după ce a încercat să îi adreseze o intrebare speakerului Andrian Candu.

Acreditarea i-a fost luată după încheierea ședinței de către serviciul desecuritate care i-a spus jurnalistei că a încălcat regulamentul Parlamentului și în privința ei vor fi luate „măsuri corespunzătoare”.

Conform regulamentului, jurnaliștilor nu li se limitează accesul în sala de ședințe, dar ei trebuie să se afle în locurile special amenajate pentru presă.

Jurnalista portalului Newsmaker a vrut să îi adreseze președintelui Parlamentului o întrebare referitor la eventuala reformă a Partidului Democrat despre care Candu a vorbit anterior în scrisoarea sa către partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Candu i-a răspuns reporteriței, însă imediat după aceasta, cei de la securitate s-au apropiat de ea și i-au cerut să prezinte acreditarea și buletinul de identitate. Mai târziu, buletinul de identitate i-a fost întors, însă acreditarea nu, potrivit sursei citate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...