Un echipaj SMURD va activa la Chișinău: Ambulanța de terapie intensivă a fost deja adusă în capitală

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un echipaj SMURD și-ar putea începe activitatea în scurt timp la Chișinău. Acest lucru va fi posibil după ce o ambulanță mobilă de terapie intensivă a fost adusă în oraș. Autospeciala a fost donată de Ministerul Afacerilor Interne a României prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

În urma unei vizite de lucru a șefului Serviciului Situații Excepționale Mihail Harabagiu la București s-a discutat cu secretarul de stat al României Raied Arafat, despre posibilitatea implementării Serviciului Mobil Urgent de Reanimare și Descarcerare la Chișinău. Echipajul ar putea să–și înceapă activitatea pentru a testa posibilitatea acordării primului ajutor calificat și pentru oamenii din municipiul Chișinău.

Ambulanța se va afla la Institutul de Medicină Urgentă, iar în componența echipei vor fi incluși asistenți medicali de la institut și paramedici din cadrul Serviciului Situații Excepționale.

Serviciul Mobil de Reanimare și Descarcerare activează pe teritoriul Republicii Moldova din toamna anului 2014. La moment de ajutor calificat în situații de risc pot beneficia oamenii din raioanele Bălți, Cahul, Edineț. În perspectivă sunt incluse orașele Comrat și Chișinău.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...