Un deputat rus vrea să distrugă brandurile germane: BMW şi Mercedes au colaborat cu naziştii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șeful partidului „Rodina”, deputatul Dumei de Stat din partea „Rusia Unită”, Alexei Juravlev a introdus în camera inferioară a parlamentului rus un proiect de lege care propune marcarea companiilor care în trecut au colaborat cu regimurile fasciste din Germania și Italia. În opinia sa, rușii ar trebui avertizaţi despre „trecutul rușinos al unor companii renumite şi astfel să fie încurajaţi să abandoneze produsele lor”, scrie Izvestia.

Potrivit proiectului de lege, publicitatea din Rusia a unor astfel de companii trebuie să includă o referire la relațiile companiei cu naziștii și natura criminala a regimurilor fasciste.

Citeşte şi: Republica Moldova aspiră conflictul între Rusia, Uniunea Europeană și America

Într-un interviu pentru Izvestia, deputatul a explicat că inițiativa sa are drept scop „prevenirea denaturării faptelor istorice și informarea tinerei generații, atât de necesară în perioada de confruntare între Rusia și Occident”.

„Corporaţiile care au făcut bani pe seama sângelui concetățenilor noștri, cele care au colaborat cu regimurile fasciste, ar trebui cel puţin să-i informeze pe clienții noștri. Ar trebui să facă un marcaj special al propriilor produse”, – spune politicianul.

Clipurile publicitare de la radio ar trebui să conţină cel puțin trei secunde despre trecutul „colaboraţionist” al companiei care îşi face reclamă, în clipurile televizate – cel puțin cinci secunde. Deputatul a spus că nu se pune problema interzicerii produselor unor astfel de firme. Dar el speră că mulți ruși vor refuza, de exemplu, produsele companiei BMW, care „a produs aeronave ce au bombardat orașele noastre”.

Juravlev are probleme şi cu firme care pun în pericol securitatea națională a Rusiei contemporane. Printre acestea, deputatul a numit Siemens, care, potrivit lui, „de mulți ani colaborează cu Serviciul German de Informații (BND)”, dar şi compania olandeză cu rădăcini suedeze – Ikea, care, potrivit acestuia, ar fi „practicat extorcarea oamenilor de afaceri ruşi”.

Pe postul de radio „Govorit Moskva”, Juravlev a spus că lista firmelor ce vor fi marcate va include compania aeriană Lufthansa, BMW, lanțul Metro Cash & Carry, Siemens, Coca-Cola și alții.

În ultima declarație de venit, autorul inițiativei anunțate a declarat o maşină Mercedes Benz, în timp ce soția sa deține un BMW X3. În același timp, secretarul de presă al deputatului a declarat că Juravlev a „renunţat la Mercedes”, iar acum conduce o Skoda (din grupul Volkswagen).

Citeşte şi: Ikea închide o revistă online în Rusia de teamă că ar încălca legea cu privire la „propaganda gay”


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...