Transnistria acuză autorităţile Republicii Moldova de zboruri neautorizate în Zona de Securitate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Așa-zisele autorități din regiunea separatistă Transnistria acuză autorităţile Republicii Moldova de zboruri neautorizate în Zona de Securitate, efectuate de aparate de zbor străine.

Acuzațiile au fost aduse ieri la Bender, în cadrul unei ședințe a Comisiei Unificate de Control, condusă de copreşedintele delegaţiei Federaţiei Ruse.

Potrivit delegaţiei Republicii Moldova, „eforturile depuse de conducătorul delegaţiei ruse au fost sabotate de către partea transnistreană, care s-a manifestat prin abordări provocatoare şi neconstructive, neglijând vehement înţelegerile convenite în cadrul întrevederilor”.

Prin astfel de acţiuni componenta transnistreană nu este dispusă să soluţioneze pozitiv problemele existente în Zona de Securitate, ceea ce conduce la blocarea evidentă a activităţii CUC şi discreditarea mecanismului de pacificare”, spun autoritățile moldovenești.

Totodată, reprezentanții delegației moldovenești spun că „partea transnistreană a difuzat o adresare, prin care a învinuit autorităţile Republicii Moldova de zboruri neautorizate în Zona de Securitate, efectuate de aparate de zbor străine”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...