Tradiții de Joia Mare: Ce nu ai voie să faci în această zi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

De joi, gospodinele încep să pregătească masa de Paşti. Tradiţia spune că Joia Mare, numită şi Joia Patimilor, este ziua în care femeile vopsesc ouăle în roşu.

Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus.

Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: „De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi”.

În cultura populară, ziua în care se înroşesc ouăle este joia din săptămâna patimilor, cunoscută şi sub denumirea de Joia Mare. Se spune că ouăle înroşite în această zi, nu se strică tot timpul anului. De asemenea, oamenii cred că ouăle roşii duse la biserică şi sfinţite, dacă sunt îngropate într-o gospodărie, aceasta este ferită de grindină şi piatră.

În zona rurală există tradiţia ca, în dimineaţa din duminica Paştelui, să îți speli faţa cu apă nouă sau apă neîncepută în care pun un ou roşu, având credinţa că astfel vor fi tot anul frumoşi şi sănătoşi ca un ou roşu. După consumarea ouălelor, cojile roşii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se astfel ca pământul va da rod bun.

Există credinţa, în special la sate, că în cursul acestei zile nu este bine să dormi. Se spune că cine doarme în această zi va rămâne leneş un an întreg. Mai grav este dacă doarme o femeie. Aceasta va deveni „Joimăriţa”, iar ca pedeapsă, nu va mai fi capabilă de lucru tot anul, spun tradițiile populare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...