Timp de o săptămână, cinci moldoveni au făcut cale întoarsă de la graniţa Rusiei, iar şase de la cea a UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Timp de o săptămână, în perioada 18-24 septembrie, cinci cetăţeni moldoveni au primit refuz de intrare în Federaţia Rusă, iar alţii şase – în Uniunea Europeană, în timp ce din Rusia a fost deportat un alt moldovean. Totodată, în decursul săptămânii precedente, 46 de cetăţeni străini, dar și 139 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Potrivit indicatorilor Poliţiei de Frontieră, între 18 şi 24 septembrie, la „frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 127 de evenimente, cu documentarea a 134 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

  • un caz de trecere ilegală a frontierei de stat;
  • 51 de persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
  • șase persoane au prezentat documente false și falsificate;
  • 31 de persoane au încălcat regulile de folosire a vinietelor;
  • 19 cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
  • trei tentative de trafic ilicit de bunuri;
  • 23 de contravenții cu privire la încălcarea regulilor de transport de pasageri și mărfuri;

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 126 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 134.150 lei și încasarea amenzilor de 54.000 lei.

Polițiștii de frontieră au avut șapte întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.

Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 369.706 traversări, dintre care un număr de 213.941 treceri a cetățenilor R. Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 87.737 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în RM – 46.016 traversări.

În scopul susținerii participantilor la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea cozilor. La fel, înainte de a porni la drum să consultați aplicația „TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere pentru toate categoriile de mijloace de transport. Și nu în ultimul rând, manifestați înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...