(STUDIU) Sistemul judecătoresc ocolește mai multe instrumente anticorupție obligatorii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mai multe instrumente anticorupție care urmau să fie aplicate în sistemul judecătoresc au fost neglijate în ultimii ani, arată un studiu realizat de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC). Astfel, din cele nouă instrumente de verificare a judecătorilor și candidaților la funcția de magistrat, trei practic nu au fost puse în aplicare.

Este vorba despre activitatea avertizorilor de integritate, declararea comunicării interzise de către judecători și testarea la poligraf. Provoacă îngrijorări și modul în care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ignoră în cele mai multe cazuri avizele negative ale SIS despre integritatea unor magistrați sau candidați la funcția de judecător. Rezultatele studiului au fost prezentate în cadrul unui club de presă organizat vineri, 29 aprilie, de experții CAPC în colaborare cu Centrul de Investigații Jurnalistice, potrivit anticorupție. md.

Experții CAPC au identificat și analizat nouă instrumente de verificare a judecătorilor și candidaților la funcția de judecător: testarea la poligraf a candidaților la funcția de judecător; cum și-au declarat averile și interesele; cum au fost declarate influențele necorespunzătoare; cum au declarat judecătorii comunicarea interzisă; declararea cadourile; dacă a fost pusă în aplicare noua instituție – avertizorii de integritate și cum a avut loc repartizarea aleatorie a dosarelor.

Din toate aceste instrumente, doar trei au înregistrat un scor bun: declararea cadourilor, funcționarea liniilor anticorupție și repartizarea aleatorie a dosarelor.

Mai multe observații experții au avut vizavi de verificările făcute de SIS și avizele date de instituție despre integritatea unor judecători sau candidați la funcția de judecător. Experta CAPC Mariana Kalughin a menționat că în perioada 2012-2016, SIS a inițiat 529 de verificări, dintre care doar 18% s-au finalizat cu aviz negativ referitor la persona verificată. Cele mai multe avize negative, SIS le-a dat în 2013 – 44% din total, iar în 2016 – doar 9%. Este îngrijorător, în opinia juristei, faptul că doar într-un procent din cazuri CSM a ținut cont de avizele negative ale SIS, iar deciziile adoptate s-au referit la incompatibilitatea candidaților.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...