Aluminiul se găseşte peste tot în mediul înconjurător. Inevitabil, ajunge şi în organismul nostru prin alimentaţie sau apă poluată. Dar nu numai.
Acesta este prezent în unele medicamente (antacide, analgezice, antidiareice) şi ca adjuvant pentru vaccinuri. În industria alimentară se găseşte în aditivii alimentari, ambalaje şi folia de aluminiu folosită în bucătărie, explică pentru Ziare.com dr. Laura Ene, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, de la Clinica de Nutriţie KiloStop.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), expunerea la doze mici de aluminiu nu este periculoasă. Corpul uman are capacitatea de a elimina foarte eficient, prin urină, cantităţi mici de aluminiu. OMS şi FAO (Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din SUA) au estimat la aproximativ 7 mg/kg corp pe săptămână doza de aluminiu pe care corpul o poate metaboliza fără probleme.
Ce probleme de sănătate poate provoca
Aluminiul în exces inhibă remodelarea osoasă, provocând osteomalacie, care este un fel de rahitism ce apare la adulţi, adică înmuierea oaselor prin mineralizarea lor defectuoasă, explică medicul. Se crede, de asemenea, că aluminiul inhibă eritropoieza, provocând anemie.
Mecanismul gastrointestinal de absorbţie a aluminiului nu a fost încă elucidat pe deplin. Cele mai ridicate niveluri pot fi găsite în plămâni, unde ar fi prezente prin inhalarea unor particule insolubile.
Deşi s-a sugerat că aluminiul este un factor de risc pentru boala Alzheimer, dovezile epidemiologice actuale nu susţin o asociere cauzală între această boală şi prezenţa aluminiului în apa de băut.
Intoxicaţia acută cu aluminiu este rară. Majoritatea cazurilor de intoxicaţie cu aluminiu se întâlnesc la două categorii de persoane: pacienţii cu insuficienţă renală cronică sau persoanele expuse la aluminiu la locul de muncă.
Unele studii au arătat prezenţa unor sindroame neurologice (inclusiv deteriorarea funcţiei cognitive), disfuncţii motorii şi neuropatie periferică la muncitorii care lucrează în industria de prelucrare a aluminiului.
Aluminiul din alimente şi băuturi
Concentraţia de aluminiu din mâncare şi băutură în diverse ţări variază foarte mult în funcţie de produs, de tipul de procesare folosit şi, în special, de nivelul de aditivi alimentari care conţin aluminiu, permişi în zona geografică respectivă.
În general, alimentele cu un nivel ridicat de aluminiu sunt cele care conţin aditivi cu aluminiu, de exemplu făina, lactatele procesate, formulele pentru copii etc. Alimentele bogate în aluminiu în mod natural sunt cartofii copţi, spanacul, sucul de prune şi ceaiul.
Prepararea şi păstrarea alimentelor în vase de aluminiu, folie sau conserve pot creşte conţinutul de aluminiu, mai ales dacă alimentele sunt acide, sărate sau alcaline (arată studii realizate în 1985, 1986, 1988).
Prepararea unor alimente acide, precum roşiile, în cratiţe de aluminiu poate creşte în mod semnificativ nivelul de aluminiu din mâncare (de la 0,5 mg/kg, cât au roşiile crude, la 3,3 mg/kg, după ce au fost gătite în acest fel). În schimb, a fost remarcată o creştere destul de mică atunci când s-au preparat cartofi sau orez în astfel de cratiţe.
În 1996, cercetătorii de la Istituto Superiore di Sanita din Roma au efectuat un studiu cu privire la cantitatea de aluminiu ingerată prin trecerea aluminiului din vase şi ustensile în mâncare. În Italia, la vremea respectivă, se foloseau pe scară largă recipiente şi folie de aluminiu pentru gătit, dar şi pentru stocarea alimentelor.
Conform studiului, nivelul de aluminiu care a trecut din vasele şi ustensilele folosite în mâncare a fost unul destul de mic, o cantitate mai mare fiind eliberată în alimentele acide şi sărate.
Cantitatea de aluminiu care a trecut din vase şi folie a fost determinată prin gătirea diverselor alimente reprezentative în recipiente de aluminiu, sticlă sau oţel inoxidabil. Astfel, concentraţia de aluminiu luată prin gătirea alimentelor în recipiente de aluminiu a fost de aproximativ 6 mg/zi, o valoare mult mai mică decât cea de 7 mg/kg corp pe săptămână (echivalentul a 60 mg/zi pentru un bărbat adult), stabilită de experţi ai OMS şi FAO.
Un alt studiu, efectuat în Turcia în 2006, a analizat efectul tratamentului termic asupra cărnii gătite cu folie de aluminiu. Concentraţia de aluminiu a crescut prin coacere atât în cazul cărnii albe, cât şi al celei roşii. Creşterea a fost de 89 – 378% în cazul cărnii roşii şi de 76 – 215% în cazul cărnii de pui.
Cea mai mică creştere (76 – 115%) a fost constatată atunci când carnea a fost gătita la cuptor timp de 60 minute la 150 grade C, în timp ce cea mai mare creştere (153 – 378%) a fost constatată atunci când carnea a fost gătită la cuptor timp de 20 minute la 250 grade C. S-a constatat că grăsimea din carne favorizează trecerea aluminiului din folie în carne.
S-a constatat, de asemenea, că pieptul de curcan şi de pui în stare crudă conţin cantităţi mai mari de aluminiu decât pulpele de curcan şi, respectiv, pui în stare crudă.
Concluzia studiului a fost că, în ceea ce priveşte cantitatea de aluminiu trecută în carne din folia de aluminiu, aceasta nu reprezintă un risc pentru sănătate. Cu toate acestea, consumul repetat de alimente preparate în folie de aluminiu ar putea deveni periculos, având în vedere că acesta se adaugă altor surse de aluminiu pe care le ingerăm.
Cu ce înlocuim folia de aluminiu
Putem folosi vase din teflon sau fontă, dar acestea trebuie cumpărate de la producători consacraţi. Cele mai sigure vase şi ustensile sunt din oţel inoxidabil, ceramică, sticlă termorezistentă, iar pentru cuptor sunt indicate foliile antiadezive din hârtie sau pergament.
Secretul păstrării vitaminelor şi mineralelor din alimente este gătitul cât mai simplu şi mai puţin, ca timp.
„Găteşte la abur, la cuptor, în teflon sau la grătar, dar obişnuieşte-te să prepari mâncăruri rapide şi gustoase, care să nu-ţi răpească prea mult timp”, este sfatul medicului Laura Ene.
Aluminiu şi în cosmetice
Compuşii de aluminiu sunt folosiţi pe scară largă şi la fabricarea cosmeticelor, în special antiperspirante. Cu toate acestea, nu există date valide care să susţină o absorbţie la nivelul pielii a aluminiului din aceste produse.
Persoanele sensibile pot dezvolta însă iritaţii ale pielii în urma folosirii deodorantelor ce conţin clorhidrat de aluminiu sau alţi compuşi ce conţin acest metal. Nu există dovezi ale influenţei aluminiului asupra funcţiei de reproducere şi nu este clasificat ca substanţă cancerigenă.