(STUDIU) 10 remedii pentru a scăpa de problemele cu stomacul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un stomac iritat poate cauza multe probleme neplăcute. De aceea este foarte important să ştim cum să ameliorăm durerile de stomac şi indigestia. Pentru aceasta există o mulţime de remedii naturale şi sănătoase, care nu ne-ar crea efecte adverse dacă le-am folosi.

Primul lucru pe care trebuie să-l facem, este să ne dăm seama care sunt cauzele care au adus la problemele de stomac: dacă e datorată indigestiei, frisoanelor sau obiceiurilor greşite cum ar fi alimentarea în exces şi rapid. Un diagnostic bun ne-ar ajuta să intervenim în mod corect pentru a scăpa de neplăceri.

Este foarte important să nu uităm că fundamental constă în regimul alimentar pe care-l avem. Preferinţa pentru alimentele sănătoase este un prim pas exponenţial pentru o stare a sănătăţii mai bună. Există, de asemenea, multe ceaiuri de plante, infuzii care ne pot ajuta pentru atenuarea disconfortului pe care ni-l poate provoca stomacul. Mai jos vă prezentăm zece din ele.

Muşeţelul

Ceaiul de muşeţel este unul dintre cele mai cunoscute remedii pentru a calma iritarea stomacului. Muşeţelul este de fapt unul dintre cele mai cunoscute remedii tradiţionale folosite şi împotriva durerilor abdominale și în special pentru arsurile la stomac. Efectul său calmant e garantat de prezența de flavonoide care calmează iritarea tractului digestiv. Mușețelul are un efect antiinflamator, datorită unor substanțe cum ar fi bisabololul, ceea ce-l recomandă drept un adevărat gastroprotector.

Izma bună sau menta de grădină

Orice fel de mentă, mai ales izma bună, ajută la calmarea problemele de stomac. Un ceai de mentă, cu aromă de ghimbir poate ajuta la liniştirea stomacului deranjat, mai ales în cazul în care tulburările sunt însoțite de un sentiment general de greață. S-ar părea că menta are capacitatea de a relaxa mușchii stomacului, astfel că este bun şi la tratamentul de crampe. Este suficientă o ceașcă de ceai după masă.

Sucul de varză calmează stomacul

Dacă aveţi probleme cu stomacul, puteţi conta pe sucul de varză, potrivit Top Sante. Acesta are efect calmant asupra mucoasei gastrice, favorizând cicatrizarea în caz de ulcer. Sucul de varză se prepară cu ajutorul storcătorului de fructe şi se consumă câte un pahar zilnic, până la dispariţia simptomelor.

Ghimbirul

Ghimbirul este un condiment fantastic, benefic pentru multe probleme de sănătate: este un excelent antiinflamator, un condiment aromat şi bogat în proprietăți nutritive. Şi nu doar atât. O infuzie de ghimbir este soluție excelentă pentru cei care suferă de dureri de stomac sau de greață. Am văzut de asemenea, că acesta este un bun remediu pentru cei care suferă de rău de mișcare,(aici pune link-ul la ştirea cu răul de mişcare), acționând direct asupra stomacului și asupra sistemului nervos, înlocuind cu brio cele mai comune medicamente.
De asemenea, este indicată şi infuzia de ghimbir, care se obţine din 0,5 grame de pudră de plantă, la o cană cu apă caldă şi se consumă de două-trei ori pe zi. Pot fi administrate şi capsule cu ghimbir, câte 2 dimineaţa şi la prânz, în timpul mesei, cu un pahar mare de apă.

Nalba de pădure are efect antiacid

Stomacul sensibil poate beneficia de tratamente naturale pe bază de nalbă de pădure. Renumită pentru acţiunea ei antiacidă, calmantă şi antiinflamatorie, planta ajută la cicatrizare, favorizând regenerarea mucoasei gastrice protectoare. Nalba de pădure este indicată sub formă de infuzie (o linguriţă la o cană cu apă fierbinte), care se consumă caldă, în momentul în care încep durerile. Se pot bea două-trei căni pe zi. Alte plante cu aceleaşi efecte benefice sunt lemnul-dulce şi muşeţelul.

Semințele de fenicul

Semințe de fenicul sunt un produs utilizat pe scară largă în medicina pe bază de plante, în special pentru a calma tulburările legate de problemele digestive. Acestea sunt foarte importante în estomparea greții, durerilor de burtă și de stomac, crampelor abdominale și chiar a balonarii. De obicei, infuzia de semințe de fenicul este indicată pentru dureri abdominale care au origine digestivă. Consumând seminţe de fenicul în mod regulat timp de o săptămână, înainte de a merge la culcare, poate reduce balonarea şi ajută la digestie.

Argila verde, utilă în caz de crampe

Problemele stomacului pot fi însoţite adesea de crampe dureroase. Acestea pot fi tratate cu argilă verde, utilizată sub formă de cataplasme. Se amestecă argila cu apă caldă, până se obţine o pastă groasă şi se aplică pe abdomen atunci când încep durerile. Se lasă să se usuce şi se clăteşte apoi cu apă caldă. Cataplasma se poate aplica ori de câte ori este nevoie.

Salvia

Un decoct din salvie sau de frunze de dafin este remediul care acţionează cel mai rapid în caz de dureri abdominale. Mai ales dacă se adaugă băuturii câteva picături de lămâie. Dacă nu aveți la domiciliu frunze de salvie, puteţi utiliza de pătrunjel sau busuioc: 3 grame de busuioc şi o linguriţă de pătrunjel, le scufundaţi pentru 5 minute în apă fierbinte. Băutura ar trebui să fie consumată în mod normal, când încă este caldă și de obicei atunci când durerile abdominale sunt cauzate de răceli. Trebuie să o evitaţi absolut dacă durerile sunt cauzate de acidul din stomac, altfel aţi putea agrava şi mai mult problemele.

Anasonul uşurează digestia

Anasonul este apreciat de mult timp pentru virtuţile digestive. Dacă aveţi probleme cu digestia, puteţi încerca această plantă care calmează durerile abdominale de origine digestivă. Se recomandă anasonul stelat sub formă de infuzie (un fruct de anason stelat la o cană cu apă), după masă, mai ales dacă mâncarea este bogată în grăsimi. De asemenea, pentru o digestie uşoară, se poate mesteca anason verde după fiecare masă.

Pâinea uscată

Un ultim sfat în cazul durerilor de stomac însoțite de diaree: se usucă pâine în cuptor și se mănâncă o bucată mică. Pâinea uscată absoarbe toate materialele toxice prezente în stomac și reduce durerea.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...