Spunea că transportă țevi, dar polițiștii au găsit altceva: Ce ascundea un șofer în podeaua dublă a unui camion

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O schemă de transportare ilegală a țigărilor în proporții mari, din Ucraina în România, a fost deconspirată de către polițiștii de frontieră. 120 mii de țigarete de contrabandă, reținute în urma aplicării acțiunilor pe linia prevenirii și combaterii criminalității transfrontaliere pe segmentul din responsabilitatea Direcției regionale SUD.

În baza unei informații operative, oamenii legii au acționat în punctele de trecere „Giurgiulești-Reni” și „Giurgiulești-Galați”. În rezultat, la linia de control pe sensul de ieșire din țară prin punctul „Giurgiulești-Galați” a fost supus unui control minuțios un autocamion de model MAN, aflat în circulație internațională, care conform documentelor prezentate transporta țevi de metal.

În timpul verificării fizice a camionului, într-un locaș special amenajat în podeaua dublă a remorcii, echipa mixtă a depistat 6.000 pachete de țigări de diferite mărci, cu timbru de acciz ucrainesc.

Șoferul, un cetățean ucrainean de 46 de ani, a declarat că nu cunoaște nimic despre cele depistate, fiind angajat legal în calitate de șofer la firma de transport ce o deservește și urma să transporte țevile în Bulgaria.

Din cercetările preliminare s-a constatat că țigările au fost introduse din Ucraina în Republica Moldova prin contrabandă, cu eludarea controlului vamal, și urmau să ajungă pe teritoriul României, Republica Moldova servind ca țară de tranzit.

La fel, conform informațiilor și probelor acumulate, în schema infracțională sunt implicați cetățeni ucraineni, care timp de o lună de zile au fost documentați, fiind stabilit rolul fiecăruia.

Toate materialele probatorii împreună cu unitatea de transport, țigările valorificate la o sumă de peste 100 mii lei și șoferul, au fost transmise angajaților Serviciului Vamal pentru examinarea cazului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...