Șiretlicul unui cetățean străin: A încercat să iasă din Republica Moldova cu documentul altei persoane

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Polițiștii de frontieră documentează un cetățean al Camerunului, țară din Africa Centrală, care s-a legitimat în baza unei cărți de identitate olandeze, document ce nu-i aparține. Deși există o asemănare între persoana reținută și cea din actul prezentat, oamenii legii au reușit demascarea intenției cetățeanului străin de a trece ilegal frontiera de stat.

În seara zilei de 21 august curent, în punctul de trecere Leușeni, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară un microbuz de rută regulată „Chișinău-București”.

În timpul verificării documentelor de călătorie, polițistului de frontieră i-a trezit suspiciuni o carte de identitate, eliberată de autoritățile olandeze, și anume persoana din fotografia aplicată în document cu cea aflată în punctul de trecere aveau vizibile diferențe în trăsăturile feței. În acest sens, călătorului i-a fost solicitat să prezinte și alte documente ce ar putea demonstra identitatea acestuia.

Urmare a controlului suplimentar, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre un cetățean al Camerunului de 33 de ani, solicitant de azil în Republica Moldova.

La fel, din cercetările preliminare s-a aflat că tânărul de îndată cum a făcut rost de cartea de identitate olandeză, prin intermediul unei cunoștințe, a încercat să traverseze frontiera de stat, gândind că șiretlicul nu va fi deconspirat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...