Simona Halep s-a calificat în semifinala de la Doha: „Nu mă gândesc la fotoliul de lider, eu vreau doar să joc tenisul meu”.

Simona Halep s-a calificat în semifinala de la Doha: „Nu mă gândesc la fotoliul de lider, eu vreau doar să joc tenisul meu”.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-0, 6-4, pe Catherine Bellis (SUA), locul 48 WTA, venită din calificări, în sferturile de finală ale Qatar Open.

După calificarea în semifinală, aceasta s-a declarat foarte mulțumită și se simte formidabil. „Sunt bucuroasă să fiu în semifinale, mai ales că am avut un meci greu, împotriva unei adversare în formă. A fost foarte dificil pentru mine să închei punctele, pentru că CiCi se apără foarte bine. Până la urmă am învins şi sunt foarte fericită”, a spus Simona la final, potrivit Digisport.

„Nu mă gândesc la fotoliul de lider, eu vreau doar să joc tenisul meu. Dacă o să se întâmple, voi fi foarte bucuroasă, dar nu fac un scop în sine din acest lucru”, a mai spus Simona, pentru ca apoi să le mulțumească suporterilor pentru atmosfera deosebită creată: „Le mulțumesc tuturor fanilor pentru că m-au încurajat, mă simt foarte bine să evoluez aici”.

În semifinale, Halep va evolua cu spaniola Garbine Muguruza, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4. Românca o va întâlni a cincea oară pe Muguruza. Spaniola, fostă numărul 1 mondial şi câştigătoare la Roland Garros şi Wimbledon, conduce cu 3-1 în faţa Simonei Halep, ultima partidă fiind în finala turneului de la Cincinnati, de anul trecut, când s-a impus categoric, cu 6-1, 6-0. Singura victorie a Simonei Halep s-a produs în 2015, în optimi, la Stuttgart, pe zgură, scor 3-6, 6-1, 6-3, în penultima lor partidă.

Calificarea în semifinale la Doha este recompensată cu un premiu de 147.750 de dolari şi cu 350 de puncte WTA.

0