Sergiu Cebotari, arestat pentru 30 de zile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul angajat al Poștei Moldovei, Sergiu Cebotari, care a dezvăluit anterior o schemă prin care se traficau anabolizante către mai multe state ale lumii prin intermediul întreprinderii „Poşta Moldovei”, a primit arest pentru 30 de zile.

Judecătoria raionului Nisporeni a eliberat astăzi, 1 august, un mandat de arest pe un termen de 30 de zile pe numele lui Sergiu Cebotari. Acesta a fost arestat la 29 iulie.

Potrivit oamenilor legii, în acest an, în adresa Inspectoratului de Poliţie Nisporeni au parvenit 16 plângeri ale cetăţenilor în care se menţionează că Sergiu Cebotari ar fi pretins prin înşelăciune muncă forţată.

„Au fost înregistrate 16 plângeri ale cetăţenilor, în care se menţionează că Sergiu Cebotari ar fi pretins prin înşelăciune muncă forţată. Astfel, pe numele acestuia au fost deschise două dosare penale. Un dosar a fost deschis pentru muncă forțată, iar altul pentru delapidări în proporții deosebit de mari”, a anunțat Inspectoratul Național de Poliție.

Poliția respinge că reținerea acestuia ar avea tangențe cu dezvăluirile făcute despre schema prin care se traficau anabolizante către mai multe state ale lumii prin intermediul întreprinderii „Poşta Moldovei”.

Sergiu Cebotari a dezvăluit că prin intermediul Poştei Moldovei se transportă zilnic zeci de saci cu anabolizante către state din Uniunea Europeană şi SUA. Substanţele interzise ar fi camuflate în colete pe care scrie că ar conţine cărţi ori ziare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...