Șefa FMI, un nou avertisment pentru Grecia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șefa FMI ține Grecia în suspans cu privire la asistența financiară. Banii sunt necesari pentru ca Grecia să-şi achite datoriile care ajung la scadenţă în iulie.

Fondul Monetar Internaţional nu se va alătura programului de asistenţă financiară al Greciei dacă va considera că datoria ţării este nesustenabilă, a afirmat, marţi, directorul general al FMI, Christine Lagarde, într-un interviu acordat publicaţiei germane Die Welt, transmite Agerpres.

Declaraţiile şefului FMI vin la câteva zile după ce Grecia şi creditorii săi internaţionali au ajuns la un acord preliminar în care s-au stabilit elementele cheie ale reformelor din domeniul pensiilor şi impozitelor, menite să deblocheze acordarea de noi fonduri.

Banii sunt necesari pentru ca Grecia să-şi achite datoriile care ajung la scadenţă în iulie. Participarea FMI este văzută ca o condiţie pentru ca Germania să aprobe deblocarea noilor fonduri pentru Grecia.

Conform termenilor celui de-al treilea acord de asistenţă convenit de Grecia cu creditorii internaţionali, în valoare de 86 de miliarde de euro, autorităţile de la Atena trebuie să înregistreze în 2018 un surplus bugetar primar, care exclude costurile cu serviciul datoriei, de 3,5% din PIB. Acest nivel va trebui menţinut pe termen mediu. Până acum, Grecia a primit 31,7 miliarde de euro din ajutorul internaţional.

„Dacă datoria Greciei nu este sustenabilă, pe baza reglementărilor FMI şi a unor parametri rezonabili, nu vom lua parte la program”, a răspuns Lagarde, întrebată fiind dacă FMI se va alătura programului de asistenţă financiară al Greciei în cazul în care datoria ţării nu va fi restructurată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...