Secretul piramidelor din Egipt, descifrat de un fizician, după milenii?

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Misterul construirii piramidelor din Egipt, ultima dintre cele șapte minuni ale lumii antice, a reprezentat de milenii o preocupare pentru oamenii de știință.

Acum, un fizician de la Universitatea Indiana afirmă că ar fi descifrat enigma, susținând că blocurile uriașe de piatră necesare ridicării piramidelor au fost deplasate prin rostogolire.

Citeşte şi: (STUDIU) Cum ar fi construit egiptenii piramidele

Joseph West și colegii săi de la Universitatea Indiana, Statele Unite, au publicat recent o lucrare în care propun o abordare diferită a transportului blocurilor de piatră, care reduce considerabil frecarea cu solul, potrivit io9.

Marea Piramidă de la Giza, Egipt, care a fost construită în urmă cu 4.500 de ani, are în structura sa 2,4 milioane de blocuri de calcar, cele mai multe dintre ele cântărind aproximativ 2,5 tone.

Astăzi, oamenii de știință încă dezbat modul în care egiptenii au reușit să deplaseze aceste pietre uriașe de la carierele locale. Acum, cercetătorii vin cu o nouă teorie.

Citeşte şi: (VIDEO) Cel mai vechi oraş din România, mai vechi decât piramidele egiptene

De fapt, pentru a fi mai preciși, această nouă teorie este o variație a unei idei mai vechi, care susținea că egiptenii au atașat blocurilor de piatră niște pârghii circulare, ce le-ar fi transformat în niște cilindri mai ușor de deplasat.

Dar, această soluție ar fi avut nișe hibe, potrivit cercetătorilor: cilindrii ar fi exercitat o presiune foarte mare asupra terenului, cauzând daune considerabile drumurilor din acea vreme.

Estimările moderne arată că lucrătorii ar fi deplasat aproximativ 40 de blocuri pe zi. Atunci, drumurile ar fi avut nevoie de o întreținere costisitoare.

Noua teorie susținută de West și colegii săi este remarcabil de simplă. Blocul de piatră ar fi fost înconjurat de niște tije de lemn, transformând profilul acestuia dintr-un pătrat într-un dodecagon (un poligon regulat cu 12 laturi – n.red.), care poate fi ușor de deplasat.

Cercetătorii au testat idea lor pe un model la scară redusă. Ei au atașat câte un set de trei tije circulare din lemn pe fiecare față a blocului de piatră.

S-a calculat că o echipă de aproximativ 50 de lucrători ar fi fost necesară pentru a muta un bloc de piatră de 2,5 tone cu o viteză de 0,5 metri pe secundă.

Citeşte şi: (FOTO) Oraşe şi monumente antice ascunse în adâncul marilor


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...