Schimb de replici PAS-PDM privind finanțarea partidelor din afara țării

Schimb de replici PAS-PDM privind finanțarea partidelor din afara țării

Schimb acid de replici între Partidul Democrat din Moldova și Partidul Acțiune și Solidaritate, după ce formațiunea Maiei Sandu a propus azi, într-o conferință de presă, adoptarea unor modificări ale sistemului electoral actual pentru îmbunătățirea acestuia și nu înlocuirea sistemului cu unul uninominal sau mixt. Astfel, mărul discordiei a fost propunerea PAS privind ridicarea interdicției puse cetățenilor moldoveni care activează și câștigă în afara țării de a finanța formațiunile politice.

Partidul Democrat a văzut în acest fapt  posibilitatea amestecului „unor puteri sau organizații străine în politica internă din Republica Moldova și promovarea unor interese străine țării noastre”. „Ne exprimăm surprinderea că liderul unui partid al opoziției de dreapta încearcă în acest fel să legifereze inclusiv atât de mult discutatele finanțări venite din Federația Rusă pentru anumite partide politice. Prin inițiativa propusă, PAS și Maia Sandu nu fac altceva decât să contribuie la dezvoltarea partidelor pro-ruse, care vor fi cele mai importante beneficiare ale legiferării fondurilor de la cetățeni străini pentru partidele din Republica Moldova”, se arată într-un comunicat al PD emis după conferința de azi susținută de Maia Sandu și doi colegi de-ai săi.

Totodată, pe un ton batjocoritor, PD își exprimă speranța că această inițiativă reprezintă „doar o nouă gafă marca PAS-Maia Sandu și nu ascunde alte intenții cinice sau care ar putea atrage amestecul unor puteri străine în politica internă din Moldova”.

„PDM este deschis să discute soluțiile privind îmbunătățirea cadrului electoral, inclusiv în ceea ce privește finanțarea partidelor, dar nu va accepta o inițiativă care facilitează implicarea unor factori străini în activitatea partidelor politice din Republica Moldova, ceea ce ar putea duce inclusiv la afectarea gravă a independenței țării noastre”, conchide PD în comunicatul său.

De altă parte, Partidul Acțiune și Solidaritate  venit cu o replică, menționând că PD-ul uită că „în alegerile prezidențiale a sprijinit tacit finanțarea campaniei lui Dodon din bani rusești veniți prin offshore-urile din Bahamas”. „Toate interpelările noastre pe acest subiect au fost trecute sub tăcere. Cine este ipocrit și cinic, „stimați” PD-iști?”, se întreabă echipa PAS.

„În concepția PD-ului, o donație de trei salarii lunare (mai puțin de o sută de euro pe an) de la cetățenii noștri de peste hotare înseamnă „amestecul unor puteri sau organizații străine”? Atunci transferurile făcute de către diasporă de peste 1 miliard de dolari americani ce înseamnă? Regretăm că PD-ul continuă să denigreze cetățenii noștri din afara țării și îi cataloghează drept „factori străini” ce ar dăuna intereselor Republicii Moldova. În același timp, PD-ul acceptă în calitate de donații sume imense de la persoane suspecte, precum cea a lui Vladimir Maiduc, care a livrat PD-ului jumătate de milion de lei doar în 2016”, susține PAS.

Mai mult, formațiunea susține că „independența țării noastre de care își fac atâta grijă cei de la PD este afectată de corupție și de politica lor iresponsabilă”. „De altfel, legile pe care le încalcă și controlul instituit asupra statului arată cu prisosință cine este pericolul cel mai mare pentru Republica Moldova”, se mai menționează în replica PAS.

0