Situația în Chișinău la ora 16:00: Circa 90 de unități de transport avariate și peste 520 de copaci doborâți

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Peste 520 de arbori au fost doborâți, iar 90 de unități de transport din Chișinău au fost avariate, până la ora 16:00.

De asemenea, au fost avariate mai multe linii de curent electric şi unele linii a reţelei de contact a Regiei Transport Electric Chişinău.

Până la această oră, unele cartiere rămân fără energie electrică. De asemenea, în 21 de localităţi din componenţa municipiului Chişinău parţial sunt deconectări de la energia electrică, iar comuna Cruzeşti este total deconectată de la reţeaua de energie electrică şi apă potabilă;

Conform informațiilor până la această oră, pe 6 adrese copacii au căzut peste conductele de gaz, iar unele străzi sunt închise, din cauza copacilor căzuţi pe carosabil.

În teren au fost mobilizate echipe de intervenție din cadrul Î.M. „Asociaţia de gospodărire a spațiilor verzi”, Direcției situații excepționale a municipiului Chișinău, ÎM „Lumteh”, ÎM „Exdrupo”, Parcul Urban de Autobuze, Regia Transport Electric Chişinău, preturilor de sector, întreprinderilor municipale de gestionare a fondului locativ şi întreprinderilor pentru servicii locative. În total, peste 1300 de persoane şi peste 60 de unităţi de transport.

La lichidarea consecinţelor ninsorii, au intervenit şi 70 de carabinieri.

În context, Primăria municipiului Chişinău solicită, în mod repetat, locuitorilor să evite deplasările pe străzile oraşului, inclusiv pe trotuare, având în vedere pericolul prăbuşirii copacilor sau crengilor, dar şi căderea zăpezii de pe blocurile de locuinţă sau clădiri. De asemenea, să evite zonele unde observă fire electrice sau cabluri rupte şi să sesizeze autorităţile, iar șoferilor li se recomandă să evite parcarea maşinilor sub copaci.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...