Şapte angajaţi ai Penitenciarului nr.5 din Cahul vor fi judecați pentru tortură și tratament inuman şi degradant

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Şapte angajaţi ai Penitenciarului nr.5 din Cahul, al Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP), vor compărea în faţa magistraţilor sub acuzaţia de tortură și tratament inuman şi degradant. Procuratura militară Cahul a terminat urmărirea penală în privinţa învinuiţilor şi a trimis cauza penală spre examinare Judecătoriei militare din municipiul Chişinău.

Despre asta a anunțat marți Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

Astfel, pe banca acuzaţilor vor compărea: şeful Penitenciarului nr.5, şeful serviciului supraveghere, şeful serviciului securitate al închisorii, doi ofiţeri de supraveghere şi doi gardieni ai instituţiei.

Potrivit faptelor constatate de procurori, în intervalul 2010 – 2012, angajaţii Penitenciarului nr.5 din Cahul au torturat 3 deţinuţi ai închisorii, dintre care 2 erau minori.

Despre maltratările la care au fost supuşi deţinuţii, procurorii au aflat de la tatăl unuia dintre minorii torturaţi. Pe acest caz, Procuratura militară Cahul a demarat investigaţii şi a iniţiat o cauză penală, documentând mai multe episoade de torturare a deţinuţilor de către respectivii angajaţi ai DIP. Pretextele pentru care deţinuţii erau maltrataţi erau diferite, fie pentru că s-ar fi exprimat cu cuvinte necenzurate în adresa lor, fie pentru că ar fi perforat peretele celulei.

Aflând despre plângerea depusă la Procuratură, şeful Penitenciarului nr.5 a ameninţat deţinuţii cu răfuială fizică, crearea problemelor din partea condamnaţilor şi administraţiei penitenciarului, cerându-le să-şi retragerea denunţul despre abuzurile la care au fost supuşi şi schimbarea mărturiilor depuse anterior.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală procurorii au dispus transferarea celor trei deţinuţi, care au avut de suferit de pe urma abuzurilor administraţiei închisorii, în alte penitenciare pentru ispăşirea pedepselor.

În acţiunile angajaţilor Penitenciarului nr.5, procurorii au reţinut comiterea infracţiunilor de tortură, tratamente inumane şi degradante, pentru care, Codul penal prevede până la 10 ani de detenţie, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...