Săptămâna Patimilor: Vinerea Mare – Obieiuri și tradiții

by D M
Distribuiti mai departe...

Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare. Este numită și Vinerea PașteluiVinerea PatimilorVinerea NeagrăVinerea Seacă. Se numește Vinerea Paștilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paștelui, Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos, Vinerea Seacă, pentru că mulți creștini au obiceiul de a posti post negru. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite „Triduum Sacrum” din care face parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. După credința creștină, în această zi a avut loc moartea lui Isus care a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Unii creștini țin în această zi un post sever, numit și post negru. Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara, în timpul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii“ care vorbesc despre Pătimirile Domnului; Ceasurile împărătești au loc vineri dimineața, Vecernia, în timpul căreia se face și „Punerea în mormânt“ sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare și Pavecernița.

De Vinerea Mare, nu trebuie să muncești. Supersițiile spun că orice treabă vei face în Vinerea Patimilor nu va ieși bine și vei avea parte de un an lipsit de oportunități. Prin urmare, nu este recomandat să speli, să coși, să gătești sau să faci alte tipuri de treburi, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...