Șalaru acuză Guvernul și Parlamentul: Au tolerat acțiunile lui Dodon împotriva sistemului național de securitate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova au tolerat nepermis de mult acțiunile lui Igor Dodon împotriva sitemului național de securitate al Republicii Moldova, spune fostul ministru al Apărării și actualui lider al Partidului Unității Naționale, Anatol Șalaru.

Acesta acuză autoritățile că au tolerat acțiunile lui Dodon și atenționează că, după ce a reușit să sisteze ajutorul SUA derulat prin programul Foreign Military Financing, blocând participarea militarilor moldoveni la patru aplicații regionale, acesta intenționează să optureze și finanțarea derulată de SUA la Bulboaca, în cadul programului GPOI.

„Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova au tolerat nepermis de mult acțiunile lui Igor Dodon împotriva sitemului național de securitate al Republicii Moldova. Acțiunile lui Igor Dodon nu sunt simple gafe generate de incompetență și anti-euroatlantism ci se circumscriu unui proiect dirijat de Federația Rusă, având ca scop îndepărtarea graduală a Republici Moldova de partenerii euro-atlantici. (…) Blocarea și acestui program va duce indiscutabil la o reevaluare din parte SUA a relației cu Republica Moldova, o punere sub semnul întrebării a relației bilaterale moldo-americane, cu implicații majore în planul tuturor conexiunilor externe ale Republicii Moldova”, spune Șalaru.

Citește și: Revenit din vacanţă, Dodon şi-a amintit că este comandant suprem al forțelor armate: „Nu voi permite ca soldații moldoveni să fie piese în mașinăria vreunui bloc militar”

Acesta declară că nota transmisă de către ambasada SUA la Chișinău, prin care se anunță sistarea ajutorului american până la reluarea participării soldaților moldoveni la exercițiile multinaționale, este mult mai dură decât răspunsul diplomatic oferit de ambasadorul SUA reprezentanților presei.

„După compromiterea colaborării cu UE prin adoptarea votului mixt, o deteriorare a relațiiei cu SUA ar fi catastrofală pentru Republica Moldova, putând duce la izolarea internațională și transferarea noastră în brațele Federației Ruse. De acest lucru nu va fi vinovat doar Igor Dodon ci și Guvernul Republicii Moldova, dovedindu-se astfel o colaborare mult mai profundă decât simpla coabitare Plahotniuc-Dodon prin expresiile politice PD și PSRM”, mai spune Anatol Șalaru.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...