Rusia a început manevre militare în Transnistria și la frontiera cu Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul rus al Apărării a anunțat marți noi aplicații militare într-o regiune situată nu departe de frontiera cu Ucraina. Potrivit serviciului de presă al instituției de apărare ruse, citate de agenția de presă ucraineană Unian, elicoptere de atac Mi-28H au început antrenamente în regiunea Krasnodar, în sudul Rusiei.

La manevrele aeriene din Krasnodar participă până la 10 elicoptere Mi-28H, conform agenției de presă menționate.

În același timp, grupul operativ al forțelor ruse (de menținere a păcii) din Transnistria (estul Republicii Moldova) a desfășurat marți un exercițiu de antrenament privind combaterea terorismului, a anunțat serviciul de presă al Districtului militar Vest din Rusia.

Oficial, în jur de o mie de militari ruși se află în prezent în Transnistria, sub acoperirea unei așa-zise misiuni de protecție a păcii. Neoficial, potrivit presei din Ucraina, ar fi vorba de 3-5 mii de militari.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...