Ruptură între Medvedev și Putin? Premierul a demis un oligarh apropiat președintelui

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, a anunțat vineri că a acceptat demisia șefului companiei de transporturi feroviare RJD, Vladimir Yakunin.

Momentul marchează și prima schimbare de răsunet a unui apropiat de-al lui Vladimir Putin din funcție, după cum remarcă publicația New York Times.

Feudă confiscată

Yakunin este unul dintre vechii apropiați ai președintelui Putin, iar puterea de care se bucură în fruntea RJD a fost acompaniată de scandaluri legate de corupție și ineficiență a companiei care deține monopolul transportului feroviar din Rusia.

În același timp, Vladimir Yakunin este și unul dintre primii aliați al președintelui care a primit interdicția de a intra în spațiul european și american, ca urmare a implicării sale în declanșarea crizei din Ucraina.

Ultimul eșec al lui Yakunin l-a reprezentat încercarea de a modifica sistemul de transport pe calea ferată pentru navetiști.

În locul său a fost numit în funcție Oleg Belozyorov, unul dintre tehnocrații adăpostiți de Medvedev în linia a doua la ministerul Transporturilor.

Oligarh cu state vechi

În acest moment, Yakunin a rămas doar cu o poziție politică în camera superioară a Parlamentului rus, pierzând în schimb un job care se spune că îi aducea aproximativ un milion de dolari salariu anual.

Yakunin este unul dintre co-fondatorii Băncii Rossya, o instituție financiară pe care analiștii occidentali o asociază cu una dintre sursele de finanțare a campaniilor politice ale lui Vladimir Putin.

Incertitudinea planează asupra schimbării lui Yakunin din funcție, observatorii politici din Rusia nefiind siguri dacă aceasta reprezintă o primă ruptură între președintele Putin și premierul Medvedev sau este doar o decizie menită a spăla imaginea liderului de la Kremlin.

În același timp, compania de căi ferate din Rusia, RJD, a anunțat că este interesată de achiziționarea pachetului majoritar ale OSE, operatorul feroviar de stat din Grecia.

Privatizarea OSE este programată pentru luna decembrie a acestui an, conform memorandumului încheiat între guvernul elen și creditorii europeni.

În acest caz, expunerea lui Yakunin într-un stat al UE ar fi fost o măsură care aproape că anula din start șansele RJD în licitația ce va fi ținută în iarnă la Atena.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...