Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cazul „Otgon”. Reclamatul a obținut o despăgubire de 4.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral.
La originea cauzei se află o cerere împotriva Republicii Moldova depusă la Curte la data de 20 aprilie 2007, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de către un cetățean al Republicii Moldova, dna Svetlana Otgon, născută în 1963 și care locuiește în Călărași.
Reclamantul a invocat faptul că compensația acordată de către instanțele naționale privind încălcare drepturilor sale prevăzute de articolului 8 din Convenție a fost insuficientă.
La 26 octombrie 2005, reclamantul și fiica lui au băut apă de la robinetul instalat în apartamentul lor și la scurt timp după aceea s-au simțit rău. La 29 octombrie 2005, fiica reclamantului, care avea doisprezece ani la momentul de referință, a fost internată în spital cu diagnosticul de „diaree acută gravă”. Reclamantul a fost internat în spital, cu același diagnostic, la data de 31 octombrie 2005 și a fost externată la data de 13 noiembrie 2005, o zi mai târziu decât fiica lui.
Reclamantul a depus o acțiune în justiție împotriva furnizorului de apă local, o întreprindere de stat, și a pretins 100.000 de lei (aproximativ 6.700 de euro la acel moment), privind repararea prejudiciului cauzat sănătății ei și pentru dificultățile aferente, inclusiv a investigațiilor și dezinfecție ulterioare.
La 1 martie 2006, Judecătoria Călărași a emis o hotărâre în favoarea reclamantului. Aceasta a constatat că diverse rapoarte sanitare, medicale și tehnice au stabilit că, în vecinătatea blocului în care se afla apartamentul reclamantului, conducta de canalizare care era defectă era situată deasupra conductei de apă, care s-a spart la 26 octombrie 2005. Apele reziduale s-au infiltrat în conducta de apă potabilă. Luând în considerare aceste elemente care i-au cauzat suferințe fizice și psihice reclamantului și fiicei lui, instanța de judecată i-a acordat 10.000 de lei (aproximativ 648 de Euro la momentul respectiv).
Părțile au depus apel. La 26 aprilie 2006, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul reclamantului și a admis parțial apelul furnizorului. Curtea a redus compensația la 5.000 lei (310 euro), fiindcă a considerat ca exagerate suma pretinsă de reclamant și suma care i-a fost acordată.
Părțile au depus recurs, iar la 25 octombrie 2006 Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârea Curții de Apel din 26 aprilie 2006. Aceasta a constatat că instanța inferioară a luat în considerare natura și gravitatea suferințelor psihice cauzate reclamantului, precum și gradul de vinovăție a furnizorului .
Curtea a constatat, cu 6 voturi la 1, violarea Articolului 8 din Convenţie. Ea a reamintit că este în primul rând de competenţa autorităţilor naţionale să restabilească orice pretinsă violare a Convenţiei.
În speţă, Curtea a notat că părţile nu au disputat concluziile instanţelor naţionale privind încălcarea drepturilor reclamantului de către întreprinderea de stat. Având în vedere materialele dosarului, Curtea a constatat că a avut loc ingerinţă în drepturile reclamantului protejate de Articolul 8 din Convenţie, din considerentul că a fost afectată integritatea fizică a acestuia de un mediu nesănătos.
Curtea a hotărât ca Republica Moldova să achite reclamantului 4,000 euro euro cu titlu de prejudiciu moral.