Renato Usatîi solicită susținerea bălțenilor pentru azilul de animale din localitate

by Rec_lama
Distribuiti mai departe...

Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, solicită sprijin din partea oamenilor pentru adăpostul de animale din Bălți. Într-o intervenție live pe contul său de Facebook, Renato Usatîi a precizat că este nevoie stringentă de cuști pentru câini.

Liderul Partidului Nostru a precizat că unul dintre cele mai mari adăposturi pentru animale din Republica Moldova, care urmează să fie finalizat în curând, are nevoie de câteva sute de cuști. El personal este gata să ofere o parte din acestea, dar este necesară contribuția mai multor oameni de bună credință.

„Mă adresez celor care mă urmăresc din Bălți. Sunt necesare câteva sute de cuști pentru câini. Pentru azil sunt alocate sume mari de bani, dar oricum nu este suficient. În următoarele zile eu personal voi oferi acestui azil 50 de cuști, dar sunt necesare între 200 și 400. Cine vrea să acorde ajutor, adresați-vă administrației azilului, la Primăria Bălți sau în oficiul „Partidului Nostru”. Este un act de caritate foarte util! Haideți să ajutăm acest azil!”, s-a adresat Renato Usatîi.

Renato Usatîi este bine cunoscut pentru dragostea sa față de patrupede. Are șase câini: Bella, Charlie, Bard, Ded și Snejok, precum și un cățel – Hatiko,  de rasa Akita Inu, care locuiește în oficiul „Partidului Nostru” din Chișinău.

Construcția primului azil pentru câini și pisici fără stăpân din Bălți a început în anul 2018, urmând să fie finalizat în anul 2020. În 2019 bugetul orașului a alocat 1,7 milioane de lei pentru acest adăpost, proiectul fiind sprijinit și de agenți economici, dar resursele financiare sunt insuficiente.

Azilul din Bălți are o capacitate de aproximativ 500 de animale, de care vor avea grijă 16 persoane, inclusiv un felcer, veterinar, dar și hingheri și angajați speciali pentru îngrijirea animalelor. Acesta va fi unul dintre cele mai mari adăposturi pentru animale din Republica Moldova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...