Proiecte ale liceenilor din România și Moldova, premiate la Cluj

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Între 23 și 29 iulie, Clujul a devenit pentru o săptămână capitala entuziasmului, a speranței și, mai ales, a viitorului. 130 de liceeni cu performanțe deosebite, sosiți în orașul de pe Someș din 45 de orașe din România și Republica Moldova au participat la proiectul „Champions United”, parte din programul „Creatori de viitor”.

Un punct de atracție în agenda acesui an l-a reprezentat concursul de proiecte la care au fost invitați să participe liceenii împărțiți în 10 echipe, concurs în urma căruia 3 dintre aceste idei vor beneficia de un buget total de finantare de 30000 RON (150 mii lei).

Proiectul câștigător propune lansarea unei aplicații care motivează tinerii să se implice în activități cu impact social, promovând totodată evenimentele culturale care au loc în comunitate și ajutând artiștii și întreprinzătorii locali. Aplicația oferă utilizatorilor o serie de misiuni sub forma unor provocări grupate pe categorii. Îndeplinirea misiunilor conduce la obținerea unor puncte care pot fi ulterior preschimbate în premii.

Locul al doilea, proiectul „AnonimARTĂ”, presupune organizarea unei licitații în cadrul căreia tinerii artiști își pot facilita vânzarea operelor, având șansa să expună alături de artiști consacrați.

Proiectul „Laboratorul de oportunități” a fost ales pe locul 3 și își propune să conecteze liceenii pasionați de științe cu cercetători din România. O platformă online va propune celor interesați poziții de asistenți voluntari disponibile în proiectele de cercetare, pentru care elevii interesați pot aplica în baza unui CV, a unei scrisori de intenție sau de recomandare. Elevii vor derula astfel activități de voluntariat în cadrul laboratoarelor de cercetare.

Potrivit unui comunicat remis presei, între liceenii selectați să ia parte la acest program s-au regăsit medaliați la olimpiade naționale și internaționale, câștigători de concursuri în domeniul creației artistice, precum și elevi cu implicare deosebită în voluntariat și în proiecte extrașcolare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...