Procurorul Anticorupție: Până la 1 august Ilan Șor ar putea fi trimis în judecată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Noul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, anunță că în cel mai scurt timp vor fi intentate dosare de corupție pe numele unor persoane importante din diferite partide.

Potrivit lui Morari, până la 1 august vor apare dosare anticorupție cu nume grele, iar dosarul Ilan Șor ar putea fi trimis în judecată. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul Clubului de presă al jurnaliştilor de investigaţie, organizat de către Centrul de Investigaţii Jurnalistice, transmite IPN.

„Vor apărea dosare cu nume grele din diferite partide până la 1 august 2016. Totodată, acum analizez dosarele pe care le avem şi voi face tot posibilul ca aceste dosar să fie trimise în judecată, inclusiv dosarul Ilan Şor”, a spus Morari.

În altă ordine de idei, șeful Procuraturii Anticorupție a mai declarat că până la 1 august urmează să fie făcută o reevaluare a cadrelor, iar cei care nu corespuns criteriilor de integritate ar urma să fie eliberați din funcții.

Totodată, el spune că numărul procurorilor angajați în cadrul acestei instituții urmează să crească de la 32, câți sunt în prezent, până la 50.

Viorel Morari a spus că a decis să vină la şefia Procuraturii Anticorupţie pentru că se simte vinovat de cele ce se întâmplă şi promite schimbări până la 1 august 2016, în caz contrar îşi va da demisia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...