Unul dintre primele lagăre ale lui Adolf Hitler, Poznan din Polonia, este mai puţin cunoscut, deşi aici s-au testat pentru prima dată camerele de gazare, înainte ca acestea să fie folosite pentru uciderea a milioane de evrei.
Ocupat de ofiţerii SS în octombrie 1939, Fortul Colomb din oraşul Poznan, vestul Poloniei, a fost redenumit Konzentrationslager Posen (Lagarul de Concentrare Poznan), iar aici s-au întâmplat lucruri oribile, scrie Daily Mail.
În loc să servească pe post de închisoare pentru prizonierii Reich-ului, lagărul a fost folosit pentru uciderea sistematică a pacienţilor cu boli psihice, luptători ai rezistenţei locale, academicieni, intelectuali şi oricine era văzut de nazişti ca o ameninţare.
Ofiţerii SS se pregăteau pentru exterminarea în masă, însă abia peste trei ani camerele de gazare au devenit metoda preferată a lui Hitler de eradicare a populaţiei de evrei.
Însă, în urmă cu exact 76 de ani, în luna octombrie, naziştii au decis ca lagărul de la Poznan să devină primul loc de experimente cu gaz pentru uciderea în masă a civililor.
Sub comanda monstrului Gestapo Herbert Lange, ofiţerii SS dintr-un grup special de execuţie, cunoscut sub numele de SS-Sonderkommando-Lange, au luat cu forţa pacienţii de la un spital de boli psihice din apropierea oraşului Owinska.
Bolnavii au fost aruncaţi în camioane şi duşi în primitivele camere de gazare, care înainte erau folosite pe post de depozite pentru arme. Iniţial, ofiţerii SS au luat doar pacienţi bărbaţi.
Au urmat femeile şi copiii
În fiecare maşină încăpeau 25 de oameni. Câte trei camioane plecau de la spital în fiecare zi. După ce toţi bărbaţii au fost ucişi, naziştii au început să ia femeile şi, în cele din urmă, copiii. Până pe 30 noiembrie, toţi bolnavii fuseseră ucişi.
Însă nimeni nu a fost cruţat. Personalul spitalului a fost, de asemenea, dus în camerele de gazare, iar unitatea medicală a fost transformată în cazarmă SS.
La sosirea în lagăre, pacienţii erau „descărcaţi” din maşini şi puşi să străbată un pod, apoi erau conduşi spre cele două camere de gazare care se aflau pe un deal, în spatele taberei. Odată ajunşi înăuntru, uşile erau sigilate cu lut, iar, printr-un orificiu, era introdus monoxid de carbon.
După ce au văzut că metoda funcţionează, naziştii au început să utilizeze camere mobile de gazare pentru a ucide pacienţii şi din alte spitale.
Ofiţerii SS foloseau furgonete a căror ţeavă de eşapament nu dădea în exterior, ci direct în interiorul maşinii. Astfel, pacienţii erau gazaţi chiar în timp ce duba îi ducea în păduri din apropiere, unde erau îngropaţi în gropi comune.
Până la jumătatea anilor 1940, Lange şi oamenii lui au ucis peste 1.000 de pacienţi din Owinska, 2.750 de bolnavi de la un alt spital de boli psihice din oraşul Koscina, aflat la o distanţă de 50 de kilometri, circa 1.550 de pacienţi în oraşul Dzialdowo – la aproape 300 de kilometri – şi sute de polonezi în lagărul de concentrare.
În octombrie 1943, şeful SS şi Gestapo Heinrich Himmler a ţinut două discursuri la Poznan, în care a vorbit în mod explicit despre exterminarea în masă a evreilor, spunând că genocidul este o misiune istorică a naziştilor.
Istoricul Michal Krzyzaniak, autorul cărţii „Poznan 1945″, a spus că, „oficial, locul era închisoare şi lagăr temporar pentru civilii localnici, însă în realitate era lagăr de exterminare”.
„Prizonierii care nu sfârşeau în camerele de gazare erau torturaţi şi bătuţi până la moarte. Numele victimelor sunt încă necunoscute, pentru că toate documentele au fost distruse. Însă se estimează că între 10.000 şi 15.000 de oameni au fost ucişi prin tortură, execuţie şi gazare”, a spus istoricul.