Viața dublă a lui Enrique Ferrari, un angajat al metroului din Buenos Aires, care este însă și un apreciat autor de romane polițiste, premiate la diverse evenimente literare, este prezentată pe larg în presa internațională.
Atunci când metroul din Buenos Aires se închide pe timpul nopții, Enrique Ferrari intră în subteran pentru a spăla peroanele și pentru a pune la punct ultimele detalii din noul său roman polițist, se arată într-un articol publicat de AFP și citat de News.ro.
Acest om de serviciu din Argentina, în vârstă de 44 de ani, cu ochii încercănați, este însă și un scriitor care a câștigat câteva premii importante.
Cărțile lui au fost traduse și publicate în mai multe țări, însă serviciul lui de noapte este acela care îi aduce banii de care are nevoie pentru a-și creste cei trei copii.
„Să trăiesc din scris? Banii sunt prea puțini”, a declarat el pentru AFP.
Reprezentant al sindicatului oamenilor de serviciu din metroul argentinian, Enrique Ferrari este văzut ca o curiozitate: un scriitor premiat, dar care nu a studiat niciodată la o universitate.
Scriitorul – și proza lui fermă, succintă – au atras atenția jurnaliștilor, care au început să îi spună „scriitorul din metrou”, după ce a apărut la televiziune, radio și în ziare.
Însă el s-a cam săturat de această poreclă. „Înțeleg faptul că oamenilor li se pare surprinzător, dar nu sunt o creatură bizară. Sunt mulți muncitori care scriu, pictează sau fac muzică”, a spus Enrique Ferrari, un bărbat relaxat, care râde adeseori de situația în care se află.
„E o particularitate a capitaliștilor și a burghezilor de a crede că noi, muncitorii, suntem lipsiți de cultură”, a spus Enrique Ferrari, printre ale cărui tatuaje se află și unul dedicat lui Karl Marx, pe brațul său stâng.
Enrique Ferrari, căruia apropiații îi spun Kike, a publicat până în prezent cinci romane și două colecții de proză scurtă.
Romanul său polițist „Que de lejos parecen moscas” a primit un premiu la prestigiosul Festival al romanelor polițiste de la Gijon, în 2012. Ulterior, volumul a fost publicat în Franța, Mexic și Italia.
Cu un an înainte, câștigase un premiu și în Cuba, cu volumul „Lo Que No Fue”, un thriller politic, a cărui acțiune este plasată în Barcelona, în perioada Războiului civil din Spania.
La metrou, Kike curăță coșurile de gunoi, într-un mediu care reflectă cadrele întunecate din romanele sale polițiste.
„Lucrez într-un oraș abandonat. Într-un univers care este mereu suprapopulat, eu sosesc după încheierea petrecerii”, spune scriitorul argentinian.
Scrie romane în pauze
În scurtele pauze pe care le are în timpul schimbului de noapte, Enrique Ferrari deschide un laptop vechi și își revizuiește manuscrisul la care lucrează.
„Scriu atunci când pot și dacă pot. Deși, în timpul zilei, sunt interesat mai degrabă să îmi fac timp pentru a dormi”, a explicat el.
Celalalt loc de muncă al său este o masă de mici dimensiuni, plina cu cărți, aflată într-un colț al apartamentului său din Once, un cartier din Buenos Aires.
Enrique Ferrari a lucrat în trecut ca brutar, șofer și vânzător ambulant. A trăit trei ani, ilegal, în Statele Unite, înainte de a fi deportat, dar s-a întors acasă cu manuscrisul finalizat al primului său roman, „Operation Bukowski”, ce a fost publicat la Buenos Aires, în 2004.
Admirator înfocat al echipei de fotbal River Plate și al muzicii rock, Kike a crescut într-o familie modestă.
În ciuda premiilor pe care le-a câștigat, Kike trăiește la periferia scenei literare, fiind ignorat de editurile majore. „Nu mă gândesc la literatură ca la o carieră”, a adăugat el.
„Dar la ora 11 fără un sfert, cu 15 minute înainte să mă duc să spăl peronul, visez să câștig un mare premiu internațional sau ca Steven Spielberg să își dorească să ecranizeze una dintre cărțile mele”, a conchis acesta.