Peste 500 de copii, adoptați în R.Moldova, în ultimii cinci ani

by D M
Distribuiti mai departe...

În ultimii cinci ani, dar și prima jumătate a anului 2020, în Republica Moldova au fost adoptați 547 de copii. Cei mai mulți copii, 123, au fost adoptați în anul 2017, iar cei mai puțini, 87 de copii, în 2019. Majoritatea dintre aceștia, 229 de copii, aveau vârsta între 3 și 6 ani la momentul adopției și doar doi minori aveau 16 și 17 ani.

Într-un răspuns pentru IPN, Direcția politici de protecție a drepturilor copilului și a familiilor cu copii, în cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a menționat că 492 de copii au fost adoptați de cetățeni ai Republicii Moldova, iar 55 au ajuns în familiile cetățenilor străini, conform procedurii internaționale. Actualmente, în instanțele de judecată se află pe rol cereri de adopție a 14 copii.

Numărul persoanelor care doresc să adopte copii este în ușoară descreștere. Dacă în anul 2018 erau înregistrați 321 de adoptatori, în anul 2019 numărul a scăzut la 303 adoptatori. Acest fapt este influențat și de dorința familiilor de a adopta copii de vârstă fragedă, pe când în Registrul de stat al adopției sunt luați în evidență mai mulți copii mai mari de 7 ani și frați, care nu pot fi separați.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.