Peste 200 de litri de alcool, fără acte de proveniență, ridicate din gospodăria unui moldovean din Briceni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Peste 200 de litri de alcool, fabricat și comercializat ilegal în raionul Briceni, a fost ridicat în urma unor percheziții domiciliare. Pentru întreaga cantitate de băutură spirtoasă, proprietarul nu a putut prezenta actele necesare ce i-ar permite producerea și realizarea alcoolului. 

La sfârșitul săptămânii trecute, acționând în baza unei informații operative, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale NORD au descins în orașul Lipcani, raionul Briceni, la domiciliile a doi suspecți de fabricarea și comercializarea ilegală a producției alcoolice.

Ca urmare a acțiunilor procesuale, la una din gospodăriile percheziționate s-au depistat 35 de recipiente din masă plastică, pline cu lichid incolor cu miros specific de alcool etilic. Conform procedurii legale, cele peste 200 litri de alcool au fost ridicate și reținute până la finalizarea cercetărilor.

În prezent, polițiștii de frontieră investighează cazul sub toate aspectele legale, cu acumularea probelor și stabilirea circumstanțelor. Pentru fapta sa, cetățeanul moldovean riscă o amendă contravențională de până la 90 de unități convenționale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...