În orăşelul în care a plouat 81 de zile non-stop, până şi animalele au intrat în depresie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În micul orăşel Eglwyswrw din Marea Britanie, unde trăiesc doar câteva sute de locuitori, a plouat non-stop timp de 81 de zile, cerul înnorat aducând în pragul depresiei atât oamenii, cât şi animalele.

Vineri a fost prima zi în care ploaia, care a început să cada în data de 26 octombrie, s-a oprit, făcând o scurtă pauză, scrie The Mirror.

Fermierii au fost cei mai afectaţi, ei fiind nevoiţi să ţină animalele în staul.

Consilierul local John Davies, în vârstă de 52 de ani, a declarat că ploaia a avut „proporţii biblice”.

„Cu toţii suntem sătui până peste cap. Prognoza meteo arată că în sfârşit scăpăm de ploaie, dar, să fiu sincer, am mai auzit asta şi nu s-a întâmplat aşa. Cred că preferăm cu toţii o vreme decentă decât să batem recordurile. Unii sunt la pământ, atât fizic, cât şi psihic.

Oile noastre sunt zdravene, dar până şi ele par deprimate. Lâna lor nici nu se mai usucă din cauza acestei ploi care pare fără sfârşit. Şi eu a trebuit să îmi ţin vaca în staul din octombrie”, a declarat acesta supărat.

Din fericire, localnicii din Eglwswrw sunt feriţi de inundaţii, pentru că micul orăşel este situat la înălţime.

Recordul absolut a fost stabilit în 1923, când la Eallabus, Isle of Islay, Scoţia, a plouat continuu între 12 august şi 8 noiembrie, adică 89 de zile consecutiv.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...