Democraţiile occidentale şi instrumentele lor militare se confruntă cu noutatea extremismului radical global. Fie că e vorba despre Statul Islamic, Frăţia Musulmana, al Qaida sau altă grupare, abordarea armatei americane este complet greşită.
În pofida avantajului economic, informaţional, tehnologic şi militar al SUA şi aliaţilor săi, nu se îndeplinesc obiectivele majore de politică externă. Coaliţiile au obţinut performanţe în ceea ce priveşte uciderea şi capturarea jihadiştilor, însa nu au stăvilit suferinţele şi conflictul, scrie Ben Zweibelson, veteran din Irak şi Afganistan şi director de program la Universitatea Joint Special Operations, a US Special Operations Command, într-o analiză pentru Breaking Defense.
„Sincer, pierdem lupta şi s-ar putea să continuăm să pierdem în timp ce umărim noua stea în ascensiune a islamului radical, Statul Islamic, prin auto-impusa stare de confuzie”, scrie expertul.
Acesta argumentează că americanii sunt raţionalişti tehnici şi dedicarea lor faţă de această abordare filosofică este parte a motivului pentru care se îndreaptă spre eşecul militar (Raţionalismul tehnic este un termen derivat din lucrările lui Donald Schon, care desemnează o abordare a predării derivată din pozitivism, potrivit căruia practica este simpla aplicare a unor soluţii din cercetare la problemele generice – n.red).
Din această postură, americanii cred că realitatea poate fi măsurată obiectiv şi analitic şi controlată pe baza unor principii şi tehnici universale. Se foloseşte puterea tot mai mare a dezvoltării tehnologice pentru a îndepărta confuzia provocată de complexitatea realităţii, cu credinţa nestrămutată că problemele de azi pot fi rezolvate cu inovaţiile de mâine.
Expertul arată că încrederea americanilor în progresul ştiinţific şi relaţiile lineare conduce la iluzia că aduc sub control complexităţile, cu fiecare zi. SUA şi întreaga comunitate NATO sunt vinovate, spune acesta, de a fi devenit raţionalişti tehnici, care văd războiul într-o manieră singulară, limitată.
Americanii dezvoltă procese tehnice tot mai importante, întăresc metodologiile militare şi transformă orice succes tactic într-o strategie aplicabilă la toate teatrele de război. Este ignorată forma organizaţională şi felul în care aceasta poate fi cea mai grea barieră în calea îndeplinirii ţintelor strategice de politică externă.
Instituţiile militare occidentale aflate în interiorul structurilor guvernamentale, sunt pe deplin încastrate în ierarhia centralizată. Îmbunătăţirile tehnologice precum metadata, analizele aproape instantanee şi transmisia de informaţii pe întreaga planetă au rigidizat organizarea ierarhică centralizată, în loc să o flexibilizeze.
Zweibelson apreciază că această situaţie duce la instituţii militare tot mai incapabile să se adapteze la direcţiile emergente către care se îndreaptă conflictele umane ale secolului XXI.
Expertul arată că în cadrul doctrinei, antrenamentului şi cheltuielilor de apărare ale SUA se preferă în continuare pregătirile împotriva unor rivali convenţionali, precum Rusia sau China, bazate pe premisa unui conflict între egali sau aproape egali. Cu alte cuvinte, structura ierarhică centralizată americană caută adversari cu structuri ierarhice compatibile cu care se poate lupta în mod previzibil şi într-un mediu aparent mai puţin complex.
Simulările de război şi scenariile de antrenament se fixează pe „ameninţări de la adversari aproape egali”, cu doar câteva elemente specifice grupărilor teroriste.
La nivelul organizaţiilor fundamentale, întreaga comunitate de apărare (aliaţii anglo-saxoni ai SUA, NATO şi alţii) minimalizează ce fac rivalii emergenţi precum Statul Islamic în mediile de conflict.
Deseori, aceşti rivali sunt introduşi forţat în structuri convenţionale, întrucât americanii aplică greşit viziunea tradiţională asupra conflictului la grupări teroriste ca Statul Islamic şi aşteaptă ca aceste strategii să funcţioneze cumva.
Se aşteaptă ca loviturile chirurgicale şi analizele reţelelor să funcţioneze în cazul Statului Islamic la fel ca împotriva unei ameninţări ruse în Ucraina sau a uneia chineze lângă coasta Taiwanului.
Expertul identifică două părţi ale problemei cu care se confruntă armata americană: incapacitatea de a recunoaşte ierarhii non-centralizate sau hibride şi refuzul de a devia de la propria structură ierarhică centralizată.
Zweibelson susţine că este nevoie de o transformare şi inovare dramatică, ce nu vor avea loc în mod silenţios sau ordonat. Pentru a înfrânge noi rivali imprevizibili precum Statul islamic e nevoie ca aparatele de apărare să facă tranziţia către hibrizi, unde forma ierarhică centralizata este temperata.
Abia când strategiile şi acţiunile capătă conţinut şi formă non-lineară şi inovatoare, abia atunci vor fi depăşiţi rivalii. Pentru a realiza asta, e nevoie de dezvoltarea în masă a formatelor şi metodologiilor de apărare noi şi deseori netestate.
„Trebuie să încetăm să mai facem fixaţii pentru ţinte precum Statul Islamic. Nu sunt acelaşi tip de rival ca Rusia, China şi alţii. De asemenea, trebuie să încetăm să tratăm grupările precum Statul Islamic ca şi cum instrumentele şi procesele noastre ierarhice centralizate vor funcţiona împotriva lor. Trebuie să transformăm felul în care gândim, în care formulăm strategii, şi felul în care armata SUA educă şi antrenează”, conchide expertul.