O nouă ședință în dosarul Șor. A fost audiat un reprezentant al Băncii de Economii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un reprezentant al Băncii de Economii, parte a unei acțiuni civile înaintate în cadrul dosarului jafului din sistemul bancar a fost audiat astăzi la Judecătoria Buiucani. Acțiunea civilă presupune recuperarea unui prejudiciu dar procurorul nu a spus despre ce sumă este vorba.

La ședința următoare va continua audierea acestui martor, a declarat procurorul de caz Andrei Băeșu. Totodată, pentru că săptămâna viitoare expiră mandatul de arestare la domiciliu emis pe numele lui Ilan Șor acuzatorii de stat spun că: „vom depune un alt mandat, considerăm necesar a fi aplicată măsură preventivă în continuare”.

Ilan Șor este învinuit de escrocherie și spălare de bani în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. Numele lui apare in raportul Kroll ca fiind unul din principalii beneficiari ai jafului din sistemul bancar. Șor se declară nevinovat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...