Numărul şomerilor din Republica Moldova, în scădere: Cine sunt cei mai afectaţi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Numărul şomerilor din Republica Moldova a scăzut în perioada lunilor octombrie – decembrie 2016. Acesta a fost de 44,9 mii persoane, cu 6,3 mii mai puţin faţă de acelaşi trimestru a anului 2015, informează Biroul Internaţional al Muncii.

Totodată, şomajul a afectat într-o proporţie mai mare bărbații – 64,8% din totalul şomerilor, la fel şi persoanele din mediul urban – 59,0%.

Rata şomajului la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 3,8%, cu 0,4% mai puţin decât acelaşi în trimestrul al anului 2015. Rata şomajului la bărbați a constituit 4,8%, iar la femei – 2,7%.

Datele statistice arată că, în rândurile tinerilor de 15-24 ani, rata șomajului a constituit 12,6%. În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 7,8%.

Populaţia inactivă de 15 ani şi peste a reprezentat 60,0% din totalul populației de aceeaşi categorie de vârstă, fără modificări semnificative față de trimestrul IV al anului trecut.

Din punct de vedere al relaţiei cu piaţa muncii, în cadrul populaţiei inactive distingem două categorii importante: persoane descurajate şi persoane care au fost declarate de către gospodării ca fiind plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru.

Persoanele descurajate în a-şi găsi un loc de muncă dorit au constituit circa 10,3 mii – față de 8,5 mii în aceeaşi perioadă a anului 2015.

Numărul persoanelor declarate de către gospodării plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru a fost, conform estimărilor, de circa 315,4 mii persoane – față de 327,3 mii în trimestrul IV 2015.

Două treimi din numărul celor declarați plecați au fost bărbați, iar circa trei sferturi – persoane din localitățile rurale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...