Nu respecta Legea antitutun: Patru localuri din Chișinău au fost amendate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Patru proprietari de baruri și cafenele din capitală s-au ales cu amenzi de 7 mii de lei pentru încălcări ale legii antitutun. Amenzile au fost aplicate în urma unor controale inopinate efectuate de colaboratorii Centrului de Sănătate Publică în 11 cafenele şi baruri cu terasă.

Încălcări au fost depistate în toate obiectivele supravegheate. În urma controalelor, au fost aplicate amezi în sumă de câte 7.000 lei pentru 4 agenţi economici, au fost întocmite 2 prescripţii sanitare, iar 5 agenţi economici urmează să se prezinte la CSP pentru stabilirea sancţiunii în urma proceselor verbale.

În localuri a fost constatată lipsa semnului unic, însoţit de avertismentul „Fumatul interzis”, prezenţa scrumierelor în sălile de deservire şi la terasă, prezenţa persoanelor care fumau în spaţiu interzis. De asemenea, în unul dintre localuri a fost stabilită chiar admiterea de către administraţia cafenelei a măsurilor de publicitate şi promovare a produselor din tutun în incinta localului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...