Nu mai există cale de întoarcere: Decizia parlamentului britanic în privinţa alegerilor anticipate

Nu mai există cale de întoarcere: Decizia parlamentului britanic în privinţa alegerilor anticipate

Parlamentul britanic a aprobat miercuri cererea premierului conservator Theresa May privind convocarea alegerilor legislative anticipate pentru data de 8 iunie, informează agenţiile internaţionale de presă. Pentru convocarea acestui scrutin au votat 522 dintre cei 650 de parlamentari ai Camerei Comunelor, iar numărul voturilor împotrivă au fost de numai 13. Cererea a fost astfel aprobată cu un număr de voturi care a depăşit lejer majoritatea de două treimi necesară, conform Agerpres.

Adresându-se parlamentului în dezbaterea premergătoare votului, premierul Theresa May a spus că doreşte ca electoratul să-i acorde un mandat puternic pentru negocierea şi implementarea Brexitului şi a acuzat unele partide de opoziţie (laburiştii şi liberal-democraţii) că „încearcă să zădărnicească procesul” ieşirii Marii Britanii din UE.

Aceste partide de opoziţie s-au arătat însă şi ele favorabile convocării anticipatelor, deşi sondajele actuale arată că ele riscă să piardă mandate parlamentare în urma scrutinului, în timp ce conservatorii şi-ar putea extinde majoritatea.

„Vom lupta pentru fiecare vot. Fiecare vot pentru conservatori va face şi mai dificilă sarcina celor care doresc să mă împiedice să-mi fac treaba”, a subliniat Theresa May în discursul susţinut în faţa Camerei Comunelor, ea insistând că doreşte să ceară la scrutinul din 8 iunie „un mandat pentru a realiza Brexitul şi a face din el un succes”.

0