Monede colecționare și o baionetă, descoperite de vameși în coletele poștale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nouă monede și o baionetă cu teacă au fost depistate de angajații postului vamal Chișinău 4 (Poșta) în două colete, expeditorii cărora indicaseră alte bunuri în declarațiile vamale întocmite.

În primul caz, obiectul documentării îl constituie nouă monede, care datează din perioada anilor 1855-1870, toate cu nominalul de 5 F și inscripția ”Napoleon III Empereur”. Bunurile, expediate din Franța în adresa unui locuitor al mun. Chișinău, erau indicate în actele de însoțire drept discuri metalice.

Baioneta, fabricată în a.1917 și lama de 43 cm lungime, a fost găsită într-un pachet poștal transmis din Germania și urma a fi recepționată, de asemenea, de către un bărbat domiciliat în Capitală. De această dată, expeditorul indicase că în colet s-ar afla un cuțit.

Conform procedurii, bunurile au fost reținute și urmează a fi transmise pentru efectuarea expertizelor de rigoare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...