Moldovenii au ocazia de a vizita România gratuit în această vară

Moldovenii au ocazia de a vizita România gratuit în această vară

De la Transfăgărășan la Munții Apuseni și Dunăre, zeci de destinații turistice îi așteaptă în luna august pe moldovenii care nu au mai văzut România. Cazarea, accesul la obiectivele turistice și o masă pe zi sunt oferite gratuit de către organizatorii de la Platforma Unionistă Acțiunea 2012. Programul este accesibil tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de etnie sau vârstă.

Campania a avut până în prezent 200 de autocare care au vizitat toate județele României în luna iulie. Peste 10 000 de oameni au putut vizita România în excursiile de trei zile. Vlad Caragia, coordonatorul local al campaniei spune că „vrem să ducem oamenii din fiecare sat al Moldovei să vadă România așa cum este ea. Dați-ne un simplu telefon și veniți cu familia sau prietenii pentru 3 zile în Țara-Mamă”.

Primele autocare pe luna august pornesc pe data de 2, la Galați și vor mai vizita Brăila și Dunărea, iar următoarele, pe 5 august, pornesc la București, unde se vizitează Patriarhia, Centrul Vechi și Casa Poporului (Parlamentul), și apoi, la alegere, se merge pe Valea Prahovei și se vizitează Sfinxul și Babele, sau salina Slănic Prahova, cea mai mare salină din lume. Pentru doritorii de experiențe și peisaje noi, există un tur de 3 zile pe Transfăgărășan, cel mai spectaculos drum al României. Iubitorii traseelor urbane pot vizita Timișoara, Clujul sau Iașul.

0