Moldova va semna Acordul de asociere cu UE cel târziu în luna iunie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Consiliul European a luat joi decizia foarte importantă de a semna acordurile de asociere, inclusiv secțiunile de liber schimb, cu Republica Moldova și Georgia, nu mai târziu de luna iunie acest an.

„A fost o decizie în unanimitate. Am dat personal unele informații privind aspecte tehnice legate posibila încheiere a acestor acorduri. După cum știți, conform legislației noastre, trebuie să le traducem în toate limbile, dar putem deja să le semnăm în mai multe limbi. Am fost fericit să văd că există un consens acum între statele membre pentru devansarea datei semnăturii acordurilor, inclusiv secțiunea comercială, atât cu R. Moldova, cât și cu Georgia”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso în cursul nopții de joi spre vineri.

„Deci conform deciziei luate astăzi, pe care Comisia Europeană a susținut-o, semnarea va avea loc nu mai târziu de luna iunie acest an, deci în câteva săptămâni de zile”, a mai spus Barroso.

Președintele României, Traian Băsescu, a declarat joi, la sosirea la Consiliul European de primăvară, că a solicitat la summitul PPE sprijin pentru ca semnarea Acordului de asociere și a Acordului de liber schimb cu Republica Moldova să fie devansat pentru luna iunie.

Până în prezent, semnarea Acordului de asociere și a secțiunii sale de liber schimb cu Republica Moldova și Georgia era programată să aibă loc până la sfârșitul lunii august, după ce aceste documente au fost parafate cu prilejul summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie 2013


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...