Meniuri noi în grădinițe: Statul „înfometează” copiii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Meniul în grădiniţe nu este nici adaptat pentru vârsta copiilor, nici suficient de diversificat, iar cei 22,95 lei nu asigură raţia zilnică necesară preşcolarilor, de aceea părinţii sunt determinaţi să colecteze taxe suplimentare. Recomandările elaborate în 2016 de Ministerul Sănătăţii sunt bune, dar acestea nu sunt respectate, meniurile fiind sărace, iar calitatea produselor – îndoielnică. Sunt doar câteva dintre problemele legate de alimentaţia în grădiniţe, abordate de părinţi la o întâlnire cu deputaţii preocupaţi de eficientizarea cadrului legislativ în acest sens

În grădiniţele din Orhei se respectă meniul aprobat, spune Aliona Botnaru, mamă şi reprezentantă a comitetelor părinteşti, dar afirmă că mâncarea oferită în grădiniţe este insuficientă, produsele alimentare nu sunt bine combinate, iar unele produse, precum varza sau budinca, nu sunt adaptate la preferinţele şi vârsta copiilor, potrivit Ziarului de Gardă.

„Copiii, inclusiv fiica mea, vin flămânzi de la grădiniţă. Ei nu sunt pregătiţi psihologic să accepte alimentaţia propusă în instituţie. Copiii sunt obişnuiţi să mănânce altfel acasă. Am caietul de sarcini, unde este scris tot ce au mâncat copiii de la 25 ianuarie până în prezent. Din 114 copii, 79 nu au mâncat, plecând acasă flămânzi. Au mâncat doar 20 de copii, e foarte puţin. Mâncarea este sofisticată. Cea mai mare problemă o reprezintă gramajul produselor alimentare. Copiii mănâncă cu plăcere salate, dar porţiile pentru felul II şi felul III sunt extrem de mici”.
Aliona Botnaru spune că, atât pentru copiii din grupele-creşă, de doi ani, cât şi pentru cei din grupele pregătitoare, de şase ani, porţiile de mâncare la felul I sunt de 150 gr. Mai mult, mama susţine că, în meniuri, e indicat gramajul produselor brute, adică neprelucrate, pe când cantitatea reală, de exemplu a cartofilor care ajung în farfuria copiilor, este mult mai mică.

Printre nemulţumirile expuse de părinţi se numără combinarea salatelor din fructe şi legume, prepararea supelor-cremă cu făină, mazăre, fasole şi lapte, utilizarea unei cantităţi excesive de ulei în salate. În consecinţă, susţine Aliona Botnaru, părinţii care au posibilitate iau copiii la prânz pentru a-i hrăni acasă, iar după nu-i mai aduc la grădiniţă.

Problema elaborării meniului pe vârste a fost abordată de Emilia Şterbu, bunică al cărei nepot, în vârstă de doi ani, frecventează Grădiniţa nr. 12 din Orhei. Bunica susţine că alimentele propuse zi de zi în grădiniţe trebuie introduse treptat în meniu, deoarece copiii din grupele-creşă nu sunt obişnuiţi cu varză, budincă sau supă-cremă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...