Marinuţă către Cibotaru: Rușinică, nu poți să fii puțin gravidă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Directorul Institutului European de Studii Politice, Viorel Cibotaru susține că în ultimii 4 ani nu a văzut nicio reformă la Ministerul Apărării care să fie definitivată. ”Nici Strategia reformei nu a fost adoptată, nici Analiza strategică, nici Strategia Securității Naționale nu a fost suficient de operațională”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA.

Fostul viceministru al Apărării, Viorel Cibotaru vorbește și despre greșelile pe care le-a făcut liberal-reformatorul Vitalie Marinuța în funcția de ministru al Apărării: ”A fost numit ca un ministru civil și imediat a șters această imagine, și-a dorit să fie general și a etalat această formă militară și s-a transformat într-un militar. A doua greșeală e că nu a fost în stare să gestioneze lucrurile interne în armată. Și a treia e că a început să se ocupe prea mult de politică, mai ales în condițiile când politica este contraindicată pentru conducătorii ministerelor de forță”, a specificat Cibotaru.

Întrebat ce notă i-ar pune lui Vitalie Marinuța, expertul în securitate a spus: ”Marinuța e un militar minunat. Îl cunosc din 1994, îl cunosc ca un militar foarte bun. Ca militar îi dau o notă înaltă 6,7,8, ca ministru al Apărării i-aș da o notă medie – 4,5, iar ca politician – nota 1. Când s-a certat cu Ghimpu, nu a putut să consolideze acel sprijin politic, dar asta era obligația lui să refuze această carieră politică de dragul consolidării capacităților”.

Replica fostului ministru al apărării, Vitalie Marinuţă nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Acesta a reacţionat într-o postare pe facebook, menţionând că: ”e ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune. Vom reveni și la competențele domnului ”analist” dar și ale altor ”cunoscători ai domeniului militar” (cum ar fi Domnul Valeriu Pleșca) ceva mai târziu. Le acord posibilitatea să-și savureze actualmente clipele sale de glorie”.

Căteva ore mai târziu, pe aceeaşi reţea de socializare acesta i-a dar o replică şi mai dură lui Viorel Cibotaru, afirmând următoarele: ”În agonia după funcția de Ministru al Apărării Viorel Cibotaru, fostul redactor al ziarului militar și șef al secției relații publice, dar și foarte puțin timp șef direcție Relații externe, de unde a fost repede plecat prin 1998 a devenit un ”de facto” vice ministru. Ce ar însemna acest ”de facto”? Poate îl întreabă cineva pe Domnul Pasat cine era de jure vice la el? Rușinică, Domnule Viorel Cibotaru, nu poți să fii puțin gravidă, după câte cunosc eu. Sunt sigur că în curând vom avea posibilitatea să ne întâlnim în platouri de dezbateri pe probleme de securitate, dar poate că și pe probleme de moralitate.”

Marinuţă

Independent aminteşte faptul că, de curând, Vitalie Marinuţă şi-a depus demisia din fruntea Ministerului Apărării, spunând că decizia a fost luată ghidându-se după „normele democratice, dar și principiile demnității ofițerești, in momentul în care a constatat o divergență profundă cu Comandantul Suprem asupra aprecierii stării actuale dar și planurilor de viitor ale Armatei Naționale, a considerat onorabil să-şi dea demisia”.

Mai multe detalii despre demisia sa nu a vrut să ofere din cauza situaţiei tensionate din zonă, menţionând că: „Restul mai târziu”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...