Mai multe transplanturi vor fi posibile în Republica Moldova: Ce planifică autoritățile

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Numărul beneficiarilor de transplant renal va crește cu 60 la sută, până în anul 2021. De asemenea, în următorii patru ani, vor fi efectuate cu 45 la sută mai multe transplanturi hepatice. Acestea sunt obiectivele Programului Național de transplant pentru anii 2017 – 2021, aprobat ieri de Guvern.

Programul prevede efectuarea, în fiecare an, a 50 de transplanturi de rinichi și 20 de ficat. De asemenea, este planificată majorarea cu 10 la sută a prelevărilor de țesuturi. În premieră, va fi lansat transplantul de inimă, plămâni, celule stem şi valve cardiace.

Programul mai prevede înființarea Centrului de excelenţă pentru coordonarea prelevărilor de organe şi ţesuturi, dar și autorizarea mai multor instituții medicale să efectueze transplanturi. Totodată, două centre de prelevare a țesuturilor și organelor vor fi create în raioanele Bălți și Cahul.

Autoritățile au mai planificat să instutuie Centrul de formare profesională a personalului medical, în cadrul Agenției de Transplant. O altă măsură, care va contribui la o mai bună monitorizare a pacienților cu insuficiență renală, este crearea în cadrul Sistemului informaţional automatizat „Transplant” a Registrului naţional renal.

Pentru implementarea Programului Național de transplant pentru anii 2017 – 2021 vor fi necesare aproape 420 de milioane de lei.

Amintim că 114 pacienți au beneficiat de transplant de organe în perioada 2012-2016. Anul trecut, au fost realizate 22 de operații de transplant renal și nouă de ficat. Totodată, au fost efectuate 213 prelevări de ţesuturi și 28 de cornee.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...